COSR a încheiat un parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara

Data:

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a încheiat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, un parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara (UVT), prin care se stabilesc termenii unui acord consacrat consolidării sportului românesc, potrivit Agerpres.

Preşedintele COSR, Mihai Covaliu, a declarat că instituţia pe care o conduce şi UVT vor promova educaţia, mediul academic, excelenţa şi sportul.

„Este un parteneriat care vine natural, pentru că cele două instituţii promovează aceleaşi valori, valorile olimpice. Vorbim de excelenţă, de tradiţie, de mândrie naţională, de performanţă şi de atâtea rezultate care de-a lungul timpului, atât în mediul academic, cât şi şi în mediul politic au adus recunoaştere internaţională pentru România. Sportul şi educaţia sunt două domenii foarte importante pentru o naţiune. E clar că fără educaţie nu putem evolua sau dezvolta, la fel şi fără sport nu putem fi suficient de sănătoşi. Sportul face parte din viaţa noastră aşa cum educaţia ne ajută să ne dezvoltăm. În 2023 Timişoara va fi Capitală Culturală Europeană, iar noi avem Luna Olimpică, aşa că vom avea o multitudine de evenimente prin care vom promova educaţia, mediul academic, excelenţa şi sportul. Prin şi cu ajutorul Universităţii de Vest din Timişoara mesajul nostru ajunge la studenţii şi tinerii care doresc să participe la misiunea noastră”, a spus Covaliu.

La rândul său, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Gabriel Pirtea, a afirmat că educaţia şi sportul sunt două domenii strâns legate între ele.

„Apropierea Universităţii de Vest din Timişoara de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român nu este întâmplătoare pentru că facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a avut de-a lungul timpului ca absolvenţi mari campioni ai României precum Simona Amânar, Gina Gogean, Andreea Răducan, Cristian Chivu, Cosmin Contra, Ioan Timofte sau Leonard Doroftei care a efectuat un master. Şi lista poate continua pentru că preocupările noastre în acest domeniu şi dorinţa noastră de a fi alături de marile personalităţile din sportul românesc sunt constante şi binecunoscute. De asemenea, Universitatea noastră are în programa şcolară a tuturor celor 11 facultăţi există patru semestre din cele şase cu disciplina educaţie fizică sport obligatorie. Aşadar educaţia şi sportul sunt strâns legate între ele”, a explicat el.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...