Corpul medical care l-a îngrijit pe Maradona înainte de moartea sa a fost trimis în judecată

Data:

Cei opt profesionişti din domeniul medical care l-au avut în îngrijire pe fostul mare fotbalist argentinian Diego Armando Maradona înainte de decesul acestuia vor fi judecaţi pentru omucidere involuntară cu circumstanţe agravante, la finalul anchetei privind cauzele morţii sale, informează AFP, potrivit Agerpres.

Un judecător din San Isidro (nord de Buenos Aires) a dat curs rechizitoriului efectuat în luna aprilie de parchet şi i-a trimis în judecată pe cei implicaţi, printre care un neurochirurg şi un medic curant, un medic internist, un psihiatru, un psiholog, un infirmier şef şi mai multe infirmiere.

Cei opt suspecţi au fost trimişi în judecată pentru „omucidere simplă cu eventuală neglijenţă”, o infracţiune care este caracterizată atunci când o persoană comite o neglijenţă deşi cunoaşte că aceasta poate antrena moartea unei persoane.

Cei vizaţi de proces sunt neurochirugul Leopoldo Luque, psihiatrul Agustina Cosachov, psihologul Carlos Diaz, coordonatoarea medicală Nancy Forlini, infirmierul şef Mariano Perroni, infirmierii Ricardo Almiron şi Dahiana Madrid, medicul internist Pedro Pablo Di Spagna.

Judecătorul Orlando Diaz a apreciat că „fiecare dintre acuzaţi, prin poziţia pe care o ocupau, şi-ar fi exercitat defectuos profesia, determinând evenimentul final, în funcţie de aportul fiecăruia dintre ei”.

Magistratul a evidenţiat „absenţa intervenţiei, a oricărei acţiuni salvatoare care ar fi putut preveni moartea”.

Ei riscă pedepse cuprinse între 8 şi 25 de ani de închisoare şi vor compărea liberi la proces, parchetul din San Isidro nesolicitând detenţie provizorie.

Deocamdată nu a fost stabilită data începerii acestui proces.

Procurorii argentinieni care au investigat moartea legendarului fotbalist Diego Maradona au solicitat ca personalul medical care s-a ocupat de îngrijirea lui să fie judecat pentru omor din neglijenţă.

Procurorii au considerat că ”omisiunile” şi manevrele greşite a celor opt cadre medicale responsabile de îngrijirea lui Maradona l-au pus într-o ”situaţie de neputinţă”, ”abandonându-l sorţii” în timpul unei spitalizări ”scandaloase” la domiciliu, conform dosarului depus la tribunal, citat de agenţia oficială Telam.

Maradona a murit la vârsta de 60 de ani, în urma unei crize cardio-respiratorii, pe 25 noiembrie 2020, pe patul său dintr-o reşedinţă din nordul capitalei Argentinei, în timp ce se recupera după o intervenţie pe creier, pentru îndepărtarea unui cheag de sânge.

Neochirurgul şi medicul de familie Leopoldo Luque şi psihiatra Agustina Cosachov au fost cercetaţi pentru moartea lui Maradona, în calitate de principali responsabili ai sănătăţii fostului campion mondial.

Autopsia fostului campion mondial a determinat că decesul a intervenit ca urmare ”a unui edem pulmonar acut secundar şi a unei insuficienţe cardiace cronice exacerbate”. La inimă s-a descoperit că suferea de o cardiomiopatie dilatată.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

2 COMENTARII

  1. […] Cei opt profesionişti din domeniul medical care l-au avut în îngrijire pe fostul mare fotbalist argentinian Diego Armando Maradona înainte de decesul acestuia vor fi judecaţi pentru omucidere involuntară cu circumstanţe agravante, la finalul anchetei privind cauzele morţii sale, informează AFP, potrivit sportalert.ro. […]

  2. […] Cei opt profesionişti din domeniul medical care l-au avut în îngrijire pe fostul mare fotbalist argentinian Diego Armando Maradona înainte de decesul acestuia vor fi judecaţi pentru omucidere involuntară cu circumstanţe agravante, la finalul anchetei privind cauzele morţii sale, informează AFP, potrivit sportalert.ro. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...