Copa America – Venezuela, calificată în sferturile de finală; Jamaica, eliminată

Data:

Selecţionata Venezuelei s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Copa America la fotbal, după ce a învins la limită, cu scorul de 1-0, echipa Mexicului, miercuri la Inglewood (California), în timp ce Jamaica a fost eliminată în urma eşecului suferit în faţa Ecuadorului, scor 1-3, la Las Vegas (Nevada), informează AFP.

Un penalty acordat după o intrare a mexicanului Julian Quinones asupra venezueleanului Jon Aramburu, transformată de căpitanul Salomon Rondon, în minutul 57, a permis Venezuelei să obţină trei puncte şi să-şi asigure primul loc în Grupa B, chiar înainte de disputarea ultimei etape.

Selecţionerul Venezuelei, argentinianul Fernando Batista, a salutat însă prestaţia portarului Rafael Romo, care a contribuit din plin la succesul echipei sale, apărând în finalul meciului un penalty executat de mexicanul Orbelin Pineda.

Tot miercuri, Jamaica a fost nevoită să spună adio competiţiei din Statele Unite, după ce s-a înclinat în faţa ecuadorienilor, dornici să se revanşeze după eşecul din meciul de debut cu Venezuela (1-2).

Ecuadorianul Kendry Paez, autorul celui de-al doilea gol al echipei sale, din penalty, în victoria cu Jamaica, a devenit la 17 ani al doilea cel mai tânăr marcator din istoria turneului Copa America.

Mexic şi Ecuador se vor înfrunta duminică într-o partidă având ca miză locul doi în Grupa B, sinonim cu accederea în sferturile de finală.

Rezultate:


Venezuela – Mexic 1-0
A marcat: Salomon Rondon (57)
Inglewood: 72.773 spectatori

Echipe:


Venezuela: Rafael Romo – Nahuel Ferraresi, Yordan Osorio, Jon Aramburu, Miguel Navarro – Yangel Herrera (Christian Makoun, 89), Jose Martinez, Eduard Bello (Darwin Machis, 71) – Yeferson Soteldo (Wilker Angel, 82), Jefferson Savarino (Cristian Casseres, 46) – Salomon Rondon (Jhonder Cadiz, 82). Selecţioner: Fernando Batista.


Mexic: Julio Gonzalez – Jorge Sanchez, Cesar Montes (Israel Reyes, 46), Johan Vasquez, Gerardo Arteaga – Luis Romo, Carlos Rodríguez (Alexis Vega, 61), Luis Chavez – Uriel Antuna (Cesar Huerta, 73), Santiago Gimenez (Guillermo Martinez, 61), Julian Quinones (Orbelin Pineda, 78). Selecţioner: Jaime Lozano.
Arbitru: Raphael Claus (Brazilia).

Ecuador – Jamaica 3-1


Au marcat: Piero Hincapie (12), Kendry Paez (45 – penalty), Alan Minda (89), respectiv Michail Antonio (54).
Las Vegas: 24.074 spectatori.

Echipe:


Ecuador: Alexander Domínguez – Angelo Preciado, Felix Torres, Willian Pacho, Piero Hincapie – Moises Caicedo, Alan Franco, Jeremy Sarmiento (Janner Corozo, 90+5), John Yeboah (Alan Minda, 64), Kendry Paez (Carlos Gruezo, 88), Kevin Rodriguez (Jordy Caicedo, 88). Selecţioner: Felix Sanchez.


Jamaica: Jahmali Waite – Di’Shon Bernard (Michael Hector, 46), Joel Latibeaudiere (Karoy Anderson, 88), Damion Lowe (Demarai Gray, 46), Ethan Pinnock – Dexter Lembikisa (Renaldo Cephas, 90+4), Greg Leigh, Bobby Reid, Shamar Nicholson (Dixon, 83), Kasey Palmer – Michail Antonio. Selecţioner Heimir Hallgrimsson.


AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ciclism: Froome a suferit o problemă cardiacă ce i-a pus viaţa în pericol în timpul accidentului de săptămâna trecută

Ciclistul britanic Chris Froome, cvadruplu câştigător al Turului Franţei, a suferit o problemă cardiacă care i-a pus viaţa...

F1: McLaren Racing a fost preluată de fonduri din Bahrain şi Abu Dhabi

Fondurile Mumtalakat din Bahrain şi CYVN Holdings din Abu Dhabi au preluat marţi proprietatea integrală a McLaren Racing,...

F1: Ferrari îi va aduce un omagiu lui Niki Lauda la Marele Premiu al Italiei

Echipa Ferrari va sărbători împlinirea a 50 de ani de la primul titlu mondial câştigat de Niki Lauda...

Comportamentul lui Isak de a forţa transferul ‘arată rău pentru fotbal’, consideră Alan Shearer

Fostul atacant englez Alan Shearer consideră că felul în care s-a comportat suedezul Alexander Isak, forţând un transfer...