Copa America – Venezuela, calificată în sferturile de finală; Jamaica, eliminată

Data:

Selecţionata Venezuelei s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Copa America la fotbal, după ce a învins la limită, cu scorul de 1-0, echipa Mexicului, miercuri la Inglewood (California), în timp ce Jamaica a fost eliminată în urma eşecului suferit în faţa Ecuadorului, scor 1-3, la Las Vegas (Nevada), informează AFP.

Un penalty acordat după o intrare a mexicanului Julian Quinones asupra venezueleanului Jon Aramburu, transformată de căpitanul Salomon Rondon, în minutul 57, a permis Venezuelei să obţină trei puncte şi să-şi asigure primul loc în Grupa B, chiar înainte de disputarea ultimei etape.

Selecţionerul Venezuelei, argentinianul Fernando Batista, a salutat însă prestaţia portarului Rafael Romo, care a contribuit din plin la succesul echipei sale, apărând în finalul meciului un penalty executat de mexicanul Orbelin Pineda.

Tot miercuri, Jamaica a fost nevoită să spună adio competiţiei din Statele Unite, după ce s-a înclinat în faţa ecuadorienilor, dornici să se revanşeze după eşecul din meciul de debut cu Venezuela (1-2).

Ecuadorianul Kendry Paez, autorul celui de-al doilea gol al echipei sale, din penalty, în victoria cu Jamaica, a devenit la 17 ani al doilea cel mai tânăr marcator din istoria turneului Copa America.

Mexic şi Ecuador se vor înfrunta duminică într-o partidă având ca miză locul doi în Grupa B, sinonim cu accederea în sferturile de finală.

Rezultate:


Venezuela – Mexic 1-0
A marcat: Salomon Rondon (57)
Inglewood: 72.773 spectatori

Echipe:


Venezuela: Rafael Romo – Nahuel Ferraresi, Yordan Osorio, Jon Aramburu, Miguel Navarro – Yangel Herrera (Christian Makoun, 89), Jose Martinez, Eduard Bello (Darwin Machis, 71) – Yeferson Soteldo (Wilker Angel, 82), Jefferson Savarino (Cristian Casseres, 46) – Salomon Rondon (Jhonder Cadiz, 82). Selecţioner: Fernando Batista.


Mexic: Julio Gonzalez – Jorge Sanchez, Cesar Montes (Israel Reyes, 46), Johan Vasquez, Gerardo Arteaga – Luis Romo, Carlos Rodríguez (Alexis Vega, 61), Luis Chavez – Uriel Antuna (Cesar Huerta, 73), Santiago Gimenez (Guillermo Martinez, 61), Julian Quinones (Orbelin Pineda, 78). Selecţioner: Jaime Lozano.
Arbitru: Raphael Claus (Brazilia).

Ecuador – Jamaica 3-1


Au marcat: Piero Hincapie (12), Kendry Paez (45 – penalty), Alan Minda (89), respectiv Michail Antonio (54).
Las Vegas: 24.074 spectatori.

Echipe:


Ecuador: Alexander Domínguez – Angelo Preciado, Felix Torres, Willian Pacho, Piero Hincapie – Moises Caicedo, Alan Franco, Jeremy Sarmiento (Janner Corozo, 90+5), John Yeboah (Alan Minda, 64), Kendry Paez (Carlos Gruezo, 88), Kevin Rodriguez (Jordy Caicedo, 88). Selecţioner: Felix Sanchez.


Jamaica: Jahmali Waite – Di’Shon Bernard (Michael Hector, 46), Joel Latibeaudiere (Karoy Anderson, 88), Damion Lowe (Demarai Gray, 46), Ethan Pinnock – Dexter Lembikisa (Renaldo Cephas, 90+4), Greg Leigh, Bobby Reid, Shamar Nicholson (Dixon, 83), Kasey Palmer – Michail Antonio. Selecţioner Heimir Hallgrimsson.


AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul antrenor al lui Juventus, Igor Tudor, va câştiga 500.000 de euro până la finalul sezonului

Noul antrenor al echipei Juventus Torino, croatul Igor Tudor, care va câştiga 500.000 de euro până la finalul...

Blatter şi Platini îşi vor afla marţi sentinţa în procesul în apel desfăşurat în Elveţia

Rejudecaţi în Elveţia pentru fraudă, Michel Platini şi fostul preşedinte al FIFA, Sepp Blatter, îşi vor afla sentinţa...

Danezul Jonas Vingegaard spune că a suferit şi o comoţie cerebrală după ce a căzut în cursa Paris-Nisa

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a dezvăluit luni că a suferit o comoţie cerebrală în accidentul suferit în timpul...

Bayer Leverkusen caută un nou portar, pentru a-l înlocui pe Matej Kovar

Echipa de fotbal Bayer Leverkusen, campioana en titre a Germaniei, este pe punctul de a se despărţi de...