Clubul CSM Arad aniversează 50 de ani de existenţă

Data:

Clubul Sportiv Municipal Arad, care a dat de-a lungul timpului sportivi reprezentativi precum luptătorul Roman Codreanu, gimnasta Emilia Eberle, pistolarul Iulian Raicea sau atleţii Ionela Târlea şi Marian Oprea, sărbătoreşte în această săptămână 50 de ani de existenţă, se arată într-un comunicat de presă, scrie Agerpres.

„CSM Arad aniversează în această lună 50 de ani de existenţă. În 1973 se înfiinţa Clubul Sportiv Arad, ce avea să ofere oraşului de pe Mureş, de-a lungul următoarelor decenii, performanţe pe bandă rulantă, adică medalii olimpice, mondiale, europene, balcanice şi bineînţeles naţionale, dar şi sportivi, antrenori şi conducători de mare valoare, adevăraţi titani ai vremurilor lor de glorie. De asemenea, clubul a organizat nenumărate competiţii interne şi internaţionale de mare anvergură, punând Aradul pe harta sportului românesc şi mondial. E greu să înşiruim toţi performerii, pentru că i-am omite probabil pe unii şi atunci am face o nedreptate, dar sportivi precum luptătorul de greco-romane Roman Codreanu – primul medaliat olimpic al clubului (bronz la Montreal 1976), gimnasta Emilia Eberle, dublu medaliată cu argint la Moscova 1980, pistolarul Iulian Raicea, medaliat cu bronz la Sydney 2000, atleţii Ionela Târlea şi Marian Oprea, medaliaţi cu argint la Atena, în 2004, merită cu siguranţă remarcaţi. De asemenea, o serie de alţi sportivi au dus CSM-ul pe cele mai înalte culmi ale succesului, iar aici i-am aminti şi pe trei dintre cei mai recenţi performeri, cu medalii europene şi mondiale în cont, dar şi cu participări şi locuri bune ocupate la Jocuri Olimpice”, precizează sursa citată.

CSM Arad precizează, de asemenea, contribuţia altor sportivi la palmaresul clubului, aflaţi acum în conducerea grupării arădene: Lucia Mihalache – director al CSM Arad, preşedinta Federaţiei Române de Tir Sportiv şi fostă taleristă de succes a României, Daniela Dodean-Monteiro, jucătoare de tenis de masă de mare valoare, de şapte ori la rând desemnată cea mai bună sportivă a Aradului, şi Adrian Jigău, fost mare halterofil şi acum antrenor în cadrul clubului, autentic descoperitor de talente.

„La ceas aniversar, conducerea clubului arădean aduce mulţumiri şi este recunoscătoare tuturor persoanelor care de-a lungul timpului şi-au adus contribuţia la buna funcţionare a clubului, regăsindu-se într-o postură de foşti sau actuali sportivi, antrenori, personal, autorităţi locale şi parteneri din cadrul altor cluburi sau instituţii locale, părinţi, colaboratori, susţinători, simpatizanţi, spectatori. Fiecare dintre aceştia au pus o cărămidă la ceea ce reprezintă astăzi Clubul Sportiv Municipal Arad, adică un ambasador excelent al sportului de performanţă şi până la urmă al oraşului nostru, dar şi un vector al educaţiei pentru mişcare şi sport, ca mijloc de susţinere a sănătăţii”, se mai arată în comunicatul CSM Arad.
AGERPRES 

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Marius Niculae – E o înfrângere dureroasă pentru Dinamo, sunt 6 goluri primite în două meciuri cu FCSB

Fostul fotbalist Marius Niculae a declarat, joi, că înfrângerea cu 0-4 suferită de Dinamo în derby-ul cu FCSB...

Voi anunţa decizia cu privire la viitorul meu vineri seara, spune antrenorul Amorim

Antrenorul echipei Sporting Lisabona, Ruben Amorim, care foarte probabil va prelua banca tehnică a echipei Manchester United după...

Romario va îmbrăca din nou tricoul Barcelonei, după 30 de ani, la un meci de caritate

Fostul atacant brazilian Romario de Souza Faria va purta din nou tricoul Barcelonei, după 30 de ani, în...

NHL – A treia victorie consecutivă pentru Tampa Bay Lightning

Echipa Tampa Bay Lightning a obţinut a treia sa victorie consecutivă în Liga profesionistă nord-americană de hochei pe...