Clasamentul golgheterilor în Champions League

Data:

Polonezul Robert Lewandowski, autorul unei triple pentru Bayern Munchen în manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, împotriva formaţiei RB Salzburg (7-1), în urmă cu o săptămână, a rămas lider al clasamentului golgheterilor celei mai importante competiţii continentale intercluburi, cu un gol în plus faţă de franco-ivorianul Sebastien Haller, a cărui echipă, Ajax Amsterdam, a fost eliminată marţi de Benfica Lisabona, anunță Agerpres.

Haller, care a înscris până în prezent 11 goluri în şapte partide din Champions League, nu s-a făcut remarcat în returul cu Benfica (0-1), pe care lusitanii l-au câştigat graţie reuşitei lui Darwin Nunez, autorul celui de-al patrulea său gol în Europa, în acest sezon.

Portughezul Cristiano Ronaldo, cel mai bun marcator din istoria competiţiei (140 de goluri), s-a oprit la rândul său în optimile de finală, după eşecul suferit de Manchester United în faţa spaniolilor de la Atletico Madrid (0-1).

Francezul Karim Benzema, eroul lui Real Madrid, miercurea trecută pe Santiago Bernabeu, în returul cu Paris Saint-Germain, a marcat opt goluri în actuala ediţie a Ligii Campionilor, la fel ca şi egipteanul Mohamed Salah (FC Liverpool).

Clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor ediţia 2021-2022:
12 goluri: Lewandowski (Bayern Munchen)
11 goluri: Haller (Ajax Amsterdam)
8 goluri: Benzema (Real Madrid), Salah (Liverpool)
7 goluri: Nkunku (RB Leipzig)
6 goluri: Cristiano Ronaldo (Manchester United), Mahrez (Manchester City), Mbappe (PSG), Sane (Bayern Munchen)
5 goluri: Messi (PSG)
4 goluri: Arnaut Danjuma (Villarreal), Goncalves (Sporting Lisabona), Griezmann (Atletico Madrid), Muller (Bayern Munchen), Nunez (Benfica)

Clasamentul istoric al golgheterilor Ligii Campionilor (începând cu sezonul 1992/1993, fără tururi preliminare):
140 goluri: Cristiano Ronaldo (Manchester United)
125 goluri: Lionel Messi (Paris Saint-Germain)
85 goluri: Robert Lewandowski (Bayern Munchen)
79 goluri: Karim Benzema (Real Madrid)
71 goluri: (+) Raul Gonzalez
56 goluri: (+) Ruud van Nistelrooy
52 goluri: Thomas Muller (Bayern Munchen)
50 goluri: (+) Thierry Henry
48 goluri: Zlatan Ibrahimovic (AC Milan)
48 goluri: (+) Andrei Şevcenko
….
Jucătorii precedaţi de semnul (+) s-au retras din activitate.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Roberto Martinez, în vizorul KNVB pentru postul de selecţioner al Olandei

Spaniolul Roberto Martinez, care a condus Portugalia la Cupa Mondială 2026, se află în vizorul Federaţiei olandeze de...

La Liga va introduce un senzor în mingile de joc pentru a sprijini echipa de arbitri în campionatul spaniol

Liga spaniolă de fotbal (La Liga) a prezentat, luni, "mingea conectată", o nouă iniţiativă ce implică un senzor...

Ferran Torres nu s-a prezentat la Barca, după ce a primit permisiunea să negocieze cu PSG

Atacantul echipei FC Barcelona, Ferran Torres, care trebuia să se alăture lotului blaugrana, miercuri, pentru antrenamentele din perioada...

Julian Alvarez s-a alăturat de miercuri antrenamentelor colective la Atletico Madrid

Atacantul argentinian Julian Alvarez s-a reîntors miercuri la prima echipă a lui Atletico Madrid, la complexul de antrenamente...