CIO este preocupat de lentoarea reformelor din boxul mondial şi de dependenţa IBA de Gazprom

Data:

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a apreciat că reformele din cadrul Federaţiei Internaţionale de Box (IBA) se desfăşoară prea lent, iar forul mondial este dependent financiar de compania rusă Gazprom, transmite Reuters, citat de Agerpres.

CIO a preluat turneele de calificare olimpică de la IBA, precum şi competiţiile de la Jocurile Olimpice de vară din 2024, de la Paris, după ce a exclus orice implicare a forului mondial al boxului de la JO 2020 începând cu 2019, din cauza guvernanţei, situaţiei financiare, a arbitrajelor şi problemelor etice.

IBA a reformat total arbitrajul după JO de la Rio, din 2016, din cauza existenţei unui sistem de manipulare a rezultatelor.

Boxul nu a fost inclus în programul iniţial al Jocurilor Olimpice din 2028 de la Los Angeles.

”Din punct de vedere financiar, potrivit informaţiile pe care le-am primit în raportul IBA nu apare nicio nouă sursă de venituri”, a indicat, joi, directorul executiv al CIO, Kit McConnell, într-o conferinţă de presă.

”Continuă dependenţa de compania rusă Gazprom. Acest fapt a fost înrăutăţit de faptul că un număr de conturi bancare (folosite de IBA) fac subiectul unor sancţiuni în actualul context mondial. Nu a existat o atenuare a acestei dependenţe”, a mai precizat oficialul.

Compania rusă Gazprom este cel mai mare sponsor al IBA, cunoscută anterior drept AIBA.

Preşedintele IBA, omul de afaceri rus Umar Kremlev, a fost reales, fără contracandidat, după descalificarea singurului său adversar, Boris van der Vorst, cu două zile înaintea votului din 14 mai, de la Istanbul. Van der Vorst a avut câştig de cauză în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, aducând noi probleme în cadrul IBA.

CIO a afirmat că, pe lângă alte probleme de guvernanţă, tot mai multe prerogative au fost acordate biroului preşedintelui IBA, aflat acum la Moscova, în loc să se afle la sediul organizaţiei de LA Lausanne.

McConnell a avertizat IBA că boxul riscă să fie exclus permanent de la Jocurile Olimpice dacă nu se va înregistra un progres rapid în privinţa planului agreat anul trecut.

”Boxul nu este în prezent inclus în programul sportiv pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028. Luând în considerare absenţa unei reale evoluţii, Comitetul Executiv al CIO nu este în măsură să schimbe această decizie şi va continua să monitorizeze cu mare preocupare guvernanţa IBA”, se arată într-o scrisoare trimisă de CIO preşedintelui IBA.

CIO a suspendat joi Comitetul Olimpic din Guatemala şi a ameninţat cu sancţiuni similare India, din cauza problemelor de ingerinţă politică şi litigiilor interne, transmite AFP.

În privinţa organizaţiei din Guatemala, CIO a menţionat că, ”din motive obscure”, Curtea Constituţională din această ţară a suspendat în luna august ”un număr de dispoziţii ale statutelor şi regulamentului” comitetului olimpic naţional, care urma să organizeze alegeri.

Carta Olimpică prevede că un comitet olimpic naţional îşi păstrează autonomia sa şi rezistă tuturor presiunilor, inclusiv juridice şi politice, un principiu major al olimpismului, care duce la conflicte regulate între CIO şi unele guverne.

Comitetul Executiv al CIO a precizat că decizia sa în cazul Guatemalei nu va fi executorie până pe 15 octombrie, sperând în găsirea ”unei soluţii acceptabile” împreună cu autorităţile guatemaleze, altfel sportivii nu vor mai putea reprezenta Guatemala la competiţiile internaţionale.

Totodată, CIO a ameninţat joi că va suspenda până în decembrie Comitetul Olimpic Indian, cum a mai făcut-o în 2012 şi 2014, evocând ”conflicte interne recurente şi probleme de guvernanţă”, care au întârziat alegerile prevăzute la finalul anului 2021.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Ayrton Senna va fi omagiat de Sebastian Vettel cu ocazia MP al regiunii Emilia Romagna

Fostul pilot de Formula 1 Sebastian Vettel a organizat mai multe activităţi pentru a-i aduce un omagiu regretatului...

Manchester City pierde un jucător important pentru ultimele două meciuri ale sezonului

Brazilianul Ederson, portarul lui Manchester City, va rata meciul final din Premier League, în care City poate fi...

Sevilla FC rămâne fără capitan la finalul sezonului

Internaţionalul spaniol Jesus Navas, căpitanul echipei Sevilla FC, se va despărţi de clubul andaluz la finalul acestui sezon,...

Bruno Fernandes și-ar dori să rămână la Manchester United

Căpitanul echipei de fotbal Manchester United, Bruno Fernandes, a afirmat că vrea să rămână la gruparea de pe...