Christophe Galtier este noul antrenor al lui PSG

Data:

Paris Saint-Germain are un nou antrenor, la capătul unui interminabil foileton încheiat cu demisia argentinianului Mauricio Pochettino, astfel că gruparea pariziană de fotbal îl va numi marţi pe Christophe Galtier cu un obiectiv evident, absolut, prioritar, Liga Campionilor, informează AFP, potrivit Agerpres.

Tehnicianul francez, în vârstă de 55 de ani care, conform surselor, a semnat un contract pe două sezoane cu campioana Franţei, va fi prezentat într-o conferinţă de presă la ora 14:00 la arena Parc des Princes.

A fost nevoie de o lună şi jumătate, după anunţul prelungirii surprinzătoare a contractului superstarului Kylian Mbappe, pentru ca nava-amiral a Qatar Sport Investment (QSI) să facă o remaniere aproape completă a organigramei sale.

Deşi PSG nu a confirmat semnarea contractului de către noul antrenor, luni seara Galtier a apărut în faţa camerelor de filmat şi a presei, alături de noul consilier sportiv Luis Campos, la sediul administrativ al clubului de la Boulogne-Billancourt (sud-vestul Parisului).

Clubul de fotbal Paris Saint-Germain şi argentinianul Mauricio Pochettino au ajuns la un acord, după două săptămâni de negocieri, după cum anunţa ziarul sportiv L’Equipe, conform căruia campioana en titre a Franţei îi va plăti compensaţii în valoare de 10 milioane de euro antrenorului sud-american pentru ruperea contractului.

Finalul acestor negocieri a deschis calea instalării oficiale a tehnicianului francez Christophe Galtier la conducerea tehnică a lui PSG.

Acordul dintre Paris Saint-Germain şi Pochettino era valabil până în iunie 2023, iar cele două părţi au trebuit să ajungă la un compromis.

Responsabilii parizieni au făcut presiuni în negocieri pentru reducerea despăgubirilor stabilite pentru plecarea antrenorului, care la rândul său nu a văzut niciun motiv să facă o favoare clubului care i-a cerut să plece pe 10 iunie.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal feminin: CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, învingătoare în derby-ul cu Dunărea Brăila

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a învins-o pe HC Dunărea Brăila cu scorul de 27-24 (13-11), joi, pe teren...

Gabriel Toncean, reales în fruntea Federaţiei Balcanice de Culturism şi Fitness

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Gabriel Toncean, a fost reales, joi, la Santa Susana (Spania), preşedinte al Federaţiei...

Fotbal: Parma, din nou în Serie A

Parma, echipa fotbaliştilor români Dennis Man şi Valentin Mihăilă, şi-a asigurat miercuri promovarea în Serie A, prima divizie...

Fotbal: Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern

Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern Munchen şi va rămâne selecţionerul Austriei după Campionatul European de fotbal...