CFR Cluj va juca finala Cupei României cu FC Hermannstadt

Data:

CFR Cluj s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, în care o va întâlni pe FC Hermannstadt, după ce învins-o pe Farul Constanţa cu scorul de 4-1 (3-1), joi seara, pe Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.

CFR a deschis scorul după numai 49 de secunde, prin fundaşul bosniac Daniel Graovac, din recentrarea lui Louis Munteanu, în urma unui corner.

Farul a egalat (35), prin Denis Alibec, din foarfecă laterală de la 10 metri, după centrarea lui Narek Grigorian, dar la pauză clujenii aveau avantaj de două goluri. Mauritanul Aly Abeid a marcat cu un şut de la 18 metri, la colţul scurt (41), iar apoi Louis Munteanu a punctat după o lansare a lui Lindon Emerllahu (45).

Kosovarul Emerllahu (50) a închis tabela, cu un şut plasat de la 16 metri.

Liberianul Mohammed Kamara a avut două ocazii mari de gol (26, 55).

CFR a mai înscris prin Ciprian Deac (82), dar golul a fost anulat de arbitrajul video, după ce arbitrul a decis că Virgiliu Postolachi a recuperat mingea prin fault asupra lui Luca Banu.

CFR a câştigat Cupa României de patru ori (2008, 2009, 2010, 2016) şi a mai jucat o finală, în 2013.

Finala Cupei României se va juca pe 14 mai, de la ora 20:30, Stadionul „Francisc Neuman” din Arad.

FC Hermannstadt s-a calificat în ultimul act după ce a învins-o pe Rapid Bucureşti cu 2-1, miercuri seara, la Sibiu, în prima semifinală.

FC CFR 1907 Cluj – FC Farul Constanţa 4-1 (3-1), Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca
Au marcat: Daniel Graovac (1), Aly Abeid (41), Louis Munteanu (45), Lindon Emerllahu (50), respectiv Denis Alibec (35).
Arbitru: Radu Petrescu; arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac, Mircea Mihail Grigoriu; al patrulea oficial: Horia Gabriel Mladinovici (toţi din Bucureşti)
Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: Valentin Porumbel (Olteniţa)
Observatori: Ioan Onicaş (Zalău) – CCA, Vlad Căluşer (Bucureşti) – FRF

AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FC Barcelona, victorie categorică în meciul cu Valencia (6-0) din campionatul Spaniei

FC Barcelona, deţinătoarea titlului, a învins fără drept de apel, cu scorul de 6-0, formaţia Valencia CF, duminică...

Manchester City, victorie categorică în derby-ul cu Manchester United (3-0), în Premier League

Manchester City s-a impus clar, cu scorul de 3-0, în faţa rivalei Manchester United, duminică pe Etihad Stadium,...

Luka Modric a marcat primul său gol pentru AC Milan, în Serie A

Luka Modric a adus victoria noii sale echipe, AC Milan, în meciul de pe teren propriu cu Bologna,...

Superliga – etapa a 9-a – rezultatele şi clasamentul

Meciurile din etapa a noua a ediţiei 2025-2026 a Superligii de fotbal au loc de vineri până luni. Rezultate:Vineri...