CFR Cluj a fost eliminată de formaţia armeană Piunik Erevan din preliminariile Ligii Campionilor la fotbal, fiind învinsă cu 4-3 la loviturile de departajare, miercuri seara, pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, după ce scorul a fost egal, atât după cele 90 de minute regulamentare (1-1), cât şi după prelungiri (2-2), în manşa secundă a primului tur preliminar, potrivit Agerpres.
După 0-0 la Erevan, campioana României a deschis scorul rapid prin Bismarck Adjei-Boateng (6), dar a fost egalată în ultimele minute ale timpului regulamentar, prin Zoran Gajic (89). Claudiu Petrila a adus formaţia din Gruia în avantaj în prelungiri (94), dar din nou defensiva echipei antrenate de Dan Petrescu a cedat, acelaşi Gajic (119) trimiţând meciul la loviturile de departajare. Petrila şi Camora au ratat şi Piunik s-a calificat în turul secund preliminar.
CFR a început în forţă şi a avut o ocazie bună prin Păun (2), dar Iurcenko a respins şutul de la 20 de metri. În min. 6, după o centrare a lui Deac, în urma unei lovituri libere, Boateng a marcat cu capul din 6 metri. Păun a avut o nouă ocazie bună (17), dar şutul său a fost respins de sub transversală de Iurcenko.
Boateng a fost aproape de dublă în min. 18, dar lovitura sa de cap s-a dus puţin pe lângă poartă.
În min. 26, CFR a trecut pe lângă majorarea scorului: Manea mingea trimisă în bară, apoi Iurcenko a respins şutul lui Boateng, Păun a marcat, dar golul a fost anulat pentru ofsaid.
Primul şut la poartă al oaspeţilor a fost tras de Daşian (35), pe lângă vinclu.
În repriza secundă, oaspeţii au ieşit mai mult la joc, dar tot clujenii au fost aproape de gol, însă Iurcenko a respins şutul lui Deac din lovitură liberă (60). Iurcenko s-a remarcat şi în faza următoare, la lovitura de cap a lui Debeljuh (60).
Piunik a fost periculoasă prin Juricic (66), care a reluat pe lângă poartă. Armenii au egalat în finalul timpului regulamentar, prin Gajic (89), cu o lovitură de cap, la cornerul executat de Harutiunian. A fost prima minge trimisă pe spaţiul porţii de oaspeţi.
CFR Cluj a mai avut două şanse notabile, dar Boateng (90+2) a reluat peste cu capul din 2 metri, iar Petrila a şutat razant cu transversala (90+4).
În prelungiri, Mladenovic (91) a tras din poziţie incomodă, dar Bălgrădean a prins. CFR a trecut din nou în avantaj în min. 94, când Petrila, bine găsit de Deac în careu, a trimis pe lângă Iurcenko.
Oaspeţii au fost aproape de gol în min. 105, dar Davidian s-a împiedicat singur într-un moment în care scăpase singur spre poartă, în duel cu Manea. Antrenorul armenilor, Eghişe Melikian, a fost eliminat pentru proteste după această fază.
Piunik a primit penalty în min. 107, când Burcă l-a faultat în careu pe Davidian, însă Bălgrădean a apărat lovitura de pedeapsă executată de Hovhanes Harutiunian (109).
În min. 111, Piunik a trecut pe lângă gol, însă Kovalenko a fost blocat de Bălgrădean la limita regulamentului. Campioana Armeniei a egalat în min. 119 şi a trimis meciul al loviturile de departajare: Bălgrădean a respins şutul lui Harutiunian de la distanţă, Avaghian a reluat din unghi, iar portarul a respins din nou, până la Gajic, care a reluat în plasă.
La loviturile de departajare, pentru CFR au înscris Marko Dugandzic, Andrei Burcă şi Karlo Muhar, iar Claudiu Petrila şi Mario Camora au ratat. Pentru Piunik au transformat Eugeniu Cociuc, Artak Daşian, Hovhanes Harutiunian şi Artur Avaghian
Piunik va înfrunta în turul secund preliminar al Ligii Campionilor formaţia luxemburgheză F91 Dudelange.
CFR Cluj va continua în turul al doilea preliminar al Europa Conference League, unde va întâlni formaţia andorrană Inter Club d’Escaldes. CFR va fi gazdă pe 21 iulie, iar returul se va juca pe 28 iulie.
Sursa: Agerpres