Cercurile olimpice vor rămâne pe Turul Eiffel cel puţin până în 2028, anunţă primarul Parisului

Data:

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a anunţat că cercurile olimpice vor rămâne fixate pe Turnul Eiffel până în anul 2028, cel puţin, informează mass-media franceză.

Doamna Hidalgo a comunicat acest lucru vineri, în cursul unei conferinţe de presă, precizând totodată că Agitos, simbolurile Jocurilor Paralimpice vor părăsi în schimb Arcul de Triumf, pe care sunt plasate în prezent, urmând să fie mutate pe Champs-Elysees.

„Propunerea pe care am făcut-o este ca, până în 2028, altfel spus până la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, să lăsăm cercurile olimpice pe Turnul Eiffel şi Agitos pe Champs-Elysees. Şi poate vor rămâne şi după aceea, vom vedea”, a spus edilul.

Primarul Parisului, care a discutat subiectul menţinerii cercurile cu Comitetul Internaţional Olimpic, a subliniat că decizia finală îi revine. „CIO şi-a oferit sprijinul pentru această iniţiativă prin comandarea unui studiu de fezabilitate. Alături de oraşul Paris, ne aşteptăm că în lunile următoare să fie disponibile concluziile acestui studiu”, a adăugat Anne Hidalgo.

Autorităţile pariziene au comandat deja cercuri mai uşoare decât cele atârnate în prezent pe Turul Eiffel, special concepute pentru a face faţă condiţiilor de iarnă.

În ceea ce priveşte Agitos, acestea vor fi instalate la ieşirea din staţia de metrou Champs-Elysees-Clemenceau, în faţa statuii generalului Charles de Gaulle.

A fost evocată, de asemenea, situaţia vasului olimpic instalat în Jardin des Tuileries, doamna Hidalgo confirmând că doreşte ca acesta să fie menţinut acolo. Primarul a adăugat însă că va purta discuţii cu autorităţile statului pentru a stabili condiţiile în care vasul va putea rămâne în actuala locaţie.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...