Cercetătorii britanici lansează un nou studiu privind diminuarea riscului demenţei în fotbal

Data:

Cercetătorii britanici vor recruta 120 de foşti fotbalişti profesionişti în vederea elaborării unui nou studiu privind diverse măsuri pentru reducerea riscului demenţei în rândul jucătorilor, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Studiul BrainHOPE îşi propune să se bazeze pe studiul 2019 FIELD, care a constatat că riscul de demenţă şi tulburări asociate a fost de trei ori şi jumătate mai mare în rândul foştilor jucători profesionişti decât în rândul populaţiei obişnuite.

Noul proiect, finanţat în comun de Federaţia engleză de fotbal (FA) şi FIFA, va folosi o serie de teste pentru a compara sănătatea creierului la foşti jucători cu vârste între 40 şi 59 ani, comparativ cu populaţia normală şi va explora căi de a reduce acest risc.

Profesorul Willie Stewart, de la Universitatea din Glasgow, liderul acestui studiu, a declarat: ”Acesta este un studiu incredibil de important şi noi suntem recunoscători FA şi FIFA pentru susţinerea lor în continuarea muncii noastre”.

Studiul anterior FIELD, condus tot de Stewart, a comparat înregistrările medicale a 7.676 de foşti fotbalişti profesionişti scoţieni născuţi între 1900 şi 1976 cu 23.000 de indivizi din populaţia generală.

Studiul original a fost lansat după afirmaţiile că fostul jucător al lui West Bromwich, atacantul Jeff Astle, a murit în urma unui traumatism cranian repetat.

Câţiva componenţi ai echipei Angliei, câştigătoarea Cupei Mondiale 1966, inclusiv Jack Charlton şi Nobby Stiles, au murit după ce au suferit de boli ale funcţiei creierului despre care se crede că sunt legate de lovirea mingii cu capul.

În urma studiului FIELD, FA, Premier League, Asociaţia Fotbaliştilor Profesionişti şi Asociaţia antrenorilor au introdus în comun anul trecut un ghid care recomandă ca fotbaliştii ar trebui să se angajeze în maximum 10 lovituri de cap cu ”forţă mai mare” în timpul antrenamentelor dintr-o săptămână.

Studiul BrainHOPE este un alt pas important în înţelegerea a sănătăţii pe termen lung a foştilor fotbalişti profesionişti şi la găsirea căilor de intervenţie care ar putea ajuta la reducerea riscului sau a vitezei de dezvoltare a demenţei.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gigi Becali, după câştigarea titlului de campioană de către FCSB: Problema e ce faci mai departe

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul...

Polo: Dinamo a învins-o pe Steaua, în finala Superligii

CS Dinamo Bucureşti a învins-o pe CSA Steaua Bucureşti cu scorul de 10-9 (3-4, 2-2, 3-3, 2-0), sâmbătă...

Auto: Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului...

Handbal feminin: CSM Bucureşti, campioana României pentru a şaptea oară

CSM Bucureşti a câştigat, matematic, al şaptelea său titlu de campioană a României la handbal feminin, sâmbătă, după...