Cercetătorii britanici lansează un nou studiu privind diminuarea riscului demenţei în fotbal

Data:

Cercetătorii britanici vor recruta 120 de foşti fotbalişti profesionişti în vederea elaborării unui nou studiu privind diverse măsuri pentru reducerea riscului demenţei în rândul jucătorilor, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Studiul BrainHOPE îşi propune să se bazeze pe studiul 2019 FIELD, care a constatat că riscul de demenţă şi tulburări asociate a fost de trei ori şi jumătate mai mare în rândul foştilor jucători profesionişti decât în rândul populaţiei obişnuite.

Noul proiect, finanţat în comun de Federaţia engleză de fotbal (FA) şi FIFA, va folosi o serie de teste pentru a compara sănătatea creierului la foşti jucători cu vârste între 40 şi 59 ani, comparativ cu populaţia normală şi va explora căi de a reduce acest risc.

Profesorul Willie Stewart, de la Universitatea din Glasgow, liderul acestui studiu, a declarat: ”Acesta este un studiu incredibil de important şi noi suntem recunoscători FA şi FIFA pentru susţinerea lor în continuarea muncii noastre”.

Studiul anterior FIELD, condus tot de Stewart, a comparat înregistrările medicale a 7.676 de foşti fotbalişti profesionişti scoţieni născuţi între 1900 şi 1976 cu 23.000 de indivizi din populaţia generală.

Studiul original a fost lansat după afirmaţiile că fostul jucător al lui West Bromwich, atacantul Jeff Astle, a murit în urma unui traumatism cranian repetat.

Câţiva componenţi ai echipei Angliei, câştigătoarea Cupei Mondiale 1966, inclusiv Jack Charlton şi Nobby Stiles, au murit după ce au suferit de boli ale funcţiei creierului despre care se crede că sunt legate de lovirea mingii cu capul.

În urma studiului FIELD, FA, Premier League, Asociaţia Fotbaliştilor Profesionişti şi Asociaţia antrenorilor au introdus în comun anul trecut un ghid care recomandă ca fotbaliştii ar trebui să se angajeze în maximum 10 lovituri de cap cu ”forţă mai mare” în timpul antrenamentelor dintr-o săptămână.

Studiul BrainHOPE este un alt pas important în înţelegerea a sănătăţii pe termen lung a foştilor fotbalişti profesionişti şi la găsirea căilor de intervenţie care ar putea ajuta la reducerea riscului sau a vitezei de dezvoltare a demenţei.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Novak Djokovic şi Boris Becker vor participa la un omagiu adus lui Nikola Pilic

Sârbul Novak Djokovic, germanul Boris Becker şi croatul Ivan Ljubicic vor participa miercuri, la Bologna, locul de desfăşurare...

Romelu Lukaku (Napoli) se apropie de revenirea pe gazon

Romelu Lukaku, atacantul echipei Napoli, ar putea reveni pe terenurile din Serie A peste aproximativ zece zile, după...

Paul Pogba ar putea debuta la Monaco în meciul de la Rennes, de sâmbătă

Fotbalistul francez Paul Pogba este aşteptat să revină pe teren în tricoul echipei AS Monaco, sâmbătă, în meciul...

Beşiktaş Istanbul a făcut o ofertă oficială pentru portarul Marc-Andre ter Stegen (presă)

FC Barcelona a primit o primă ofertă oficială de transfer pentru portarul german Marc-Andre ter Stegen, care s-ar...