Celtic Glasgow, campioană a Scoţiei pentru a 52-a oară

Data:

Echipa Celtic Glasgow a cucerit miercuri a 52-lea titlu de campioană a Scoţiei din istoria sa, la finalul meciului încheiat la egalitate în deplasare cu formaţia Dundee United (scor 1-1), asigurându-şi cu această ocazie calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor la fotbal, informează AFP, potrivit Agerpres.

Oaspeţii au deschis scorul după pauză, prin Georgios Giakoumakis (53), însă Dundee a restabilit egalitatea în minutul 72, prin mijlocaşul Dylan Levitt, jucător împrumutat de la clubul englez Manchester United.

Celtic, pregătită de fostul selecţioner australian Ange Postecoglou, a rămas astfel neînvinsă în ultimele 31 de meciuri disputate în liga scoţiană, având un avans de patru puncte faţă de ocupanta locului secund, marea sa rivală Glasgow Rangers, cu o etapă înainte de finalul sezonului.

Acestea este al zecelea titlu naţional din ultimii unsprezece ani pentru „alb-verzi”, după ce anul trecut campionatul scoţian a fost câştigat de Rangers, echipa românului Ianis Hagi.

În sezonul viitor, Celtic Glasgow beneficia de un loc în faza grupelor Champions League, pe care Scoţia l-a recuperat după excluderea echipelor ruse din cea mai importantă competiţie europeană, în urma invaziei din Ucraina. Celtic, campioană a Europei în 1967, nu a mai evoluat în grupele Ligii Campionilor din anul 2017.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: David Sanchez, director tehnic executiv al echipei Alpine

Francezul David Sanchez a fost numit director tehnic executiv al echipei de Formula 1 Alpine, o poziţie nou...

Fotbal: Sturm Graz a câştigat Cupa Austriei

Echipa de fotbal Sturm Graz a câştigat pentru a şaptea oară în istoria sa şi pentru al doilea...

Fotbal: Germania şi-a asigurat un loc suplimentar în sezonul viitor al Ligii Campionilor

Graţie victoriei obţinute miercuri de Borussia Dortmund împotriva lui PSG (1-0) în manşa întâi a semifinalelor Ligii Campionilor, Germania...

Garda de Coastă italiană a escortat flacăra olimpică prin strâmtoarea Messina

Garda de Coastă italiană, cu ambarcaţiuni şi resurse aeriene, a escortat miercuri velierul Belem care transportă flacăra olimpică...