Cei şase activişti care au întrerupt etapa de vineri a Turului Franţei vor fi judecaţi

Data:

Cei şase activişti ai mişcării „Derniere renovation” („Ultima renovare”) care au manifestat vineri pe drumurile etapei a 19-a a Turului ciclist al Franţei, obligându-i pe organizatori să neutralizeze cursa timp de cinci minute, vor fi judecaţi în noiembrie în faţa tribunalului corecţional din oraşul Auch, informează AFP, potrivit Agerpres.

Cei şase activişti, patru bărbaţi şi două femei, care au fost reţinuţi pentru scurt timp, apoi eliberaţi, vor fi judecaţi pe 22 noiembrie, a indicat sâmbătă parchetul din Auch. ASO, compania organizatoare a Turului Franţei, a depus o plângere în urma acestei întreruperi, a aflat sâmbătă AFP de la jandarmeria din departamentul Gers.

Cei şase sunt acuzaţi de „obstrucţionare a circulaţiei vehiculelor”, a declarat procurorul Jacques-Edouard Andrault.

La fel ca în etapa a 10-a a Turului, activiştii mişcării „Derniere renovation” s-au angajat într-o acţiune pe drumurile publice care a dus la întreruperea temporară a cursei. Unul dintre ei a aprins o fumigenă la 157 km de sosire, iar celelalte cinci persoane „s-au înlănţuit şi au folosit lipici pentru a se lipi de drum”, a precizat parchetul.

Cei şase riscă o pedeapsă de doi ani de închisoare şi o amendă de 4.500 de euro.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

LaLiga a sesizat RFEF privind jignirile aduse lui Vinicius Jr de către fani ai lui Oviedo

Marţi, LaLiga a depus o plângere scrisă către Comitetul de Competiţie al Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF) şi...

US Open: „Am simţit că nu va fi bine”, a spus Petra Kvitova după ultimul său meci ca profesionistă

"Am simţit că nu va fi bine", a declarat jucătoarea cehă Petra Kvitova care a spus adio tenisului...

Kai Havertz, accidentat la un genunchi, va rata următoarele meciuri ale Germaniei pentru calificarea la CM 2026

Atacantul german Kai Havertz, accidentat la un genunchi din prima etapă a Premier League, în meciul pe care...

Daniil Medvedev ‘are nevoie să fie ajutat’, a sugerat legendarul Boris Becker

Legenda germană a tenisului Boris Becker a afirmat, luni, că jucătorul rus Daniil Medvedev ar trebui să solicite...