Carmencita Constantin, președinte FR Gimnastică: Amalia Puflea nu este un caz, lucrurile sunt sub control

Data:

Carmencita Constantin, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică, a declarat că sportiva Amalia Puflea, cea care i-a acuzat pe antrenorii lotului naţional Lucian Sandu şi Gina Gogean că au jignit-o şi au forţat-o să se antreneze accidentată, nu reprezintă „un caz” şi a menţionat că „lucrurile sunt sub control”, potrivit Agerpres.

„Declaraţia de presă este făcută, lucrurile încep să se alinieze, să se liniştească. Vom continua şi veţi avea o campioană în Amalia Puflea, să aveţi încredere. Amalia Puflea nu este un caz. Dacă veţi căuta toate pârghiile şi veţi lua informaţii din toate părţile veţi vedea. Aveţi deja o primă parte de concluzii, veţi afla pe timp ce evoluăm de măsurile pe care le luăm şi vă asigur că vă va plăcea ce veţi vedea. Gimnastica nu se lasă, gimnastica va fi prezentă la Paris 2024”, a afirmat Carmencita Constantin, prezentă la festivitatea de închidere a Săptămânii Europene a Sportului.

„Nu ştiu ce a spus domnul ministru, întrebaţi-l pe dânsul, cât despre declaraţiile Amaliei, vă rog să o căutaţi pe ea. Eu mi-am făcut lecţiile, sunt un om care iubeşte copiii. Toată lumea ştie că sunt autoarea butonului roşu ‘Vorbeşte când te loveşte’. Şi toţi copiii din România, nu numai cei de la loturile naţionale, au telefonul meu deschis în permanenţă. Vă asigur că lucrurile sunt sub control”, a adăugat preşedinta.

Gimnasta Amalia Puflea (15 ani), medaliată cu aur la FOTE şi campioană europeană de junioare, a lansat săptămâna trecută o serie de acuzaţii pe site-ul Prosport la adresa antrenorilor Lucian Sandu şi Gina Gogean. Aceasta susţine că antrenorii lotului naţional de la Deva au jignit-o, au forţat-o să se antreneze accidentată şi chiar a că a primit o palmă din partea acestora.

În urma dezvăluirilor, ministrul Sportului, Eduard Novak, a organizat o întâlnire cu „reprezentanţii tuturor factorilor sportivi implicaţi în acest conflict, pentru a afla adevărul şi a identifica soluţiile” pentru ca sportiva să îşi poată continua cariera în cele mai bune condiţii. La întâlnire au participat Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, Federaţia Română de Gimnastică, gimnasta, familia şi antrenorii.

Într-un comunicat de presă remis ulterior, Federaţia Română de Gimnastică a anunţat că va efectua o analiză complexă privind activitatea din cadrul Centrului Olimpic de Gimnastică de la Deva.

„În urma discuţiilor de la sediul Ministerului Sportului, la care au mai participat gimnasta, familia, antrenorii şi CS Dinamo, Amalia se va antrena la CSŞ Bârlad, clubul la care este legitimată, până la soluţionarea tuturor aspectelor semnalate. În ceea ce priveşte activitatea Centrului de la Deva, Federaţia Română de Gimnastică va face o analiză complexă, care sa aibă drept consecinţă crearea celor mai bune condiţii de pregătire pentru creşterea unor noi generaţii de campioane”, se menţionează în comunicatul FRG.

Tot vineri, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică a dezvăluit că pregătirea lotului naţional este afectată în această perioadă de lipsa căldurii în sălile de antrenament, Centrul Olimpic de Gimnastică de la Deva fiind deconectat de la furnizarea de gaze din cauza facturilor restante.

„Nu Federaţia Română de Gimnastică dă căldură la baza sportivă de la Deva… şi, din păcate, am avut iar o problemă de subfinanţare. Suntem în situaţia în care clubul de la Deva nu a putut să-şi achite facturile la gaze, a fost deconectat, nu avem contor… aşa că sunt 16-17 grade la Deva. Am intervenit personal la nivelul E.On (compania de gaze E.On), sper din tot sufletul să putem să rezolvăm problema. Inclusiv domnul ministru Novak a intervenit şi asigură acum plata facturilor restante. Sper să rezolvăm problema, dacă nu, aducem lotul la Izvorani, o soluţie vom găsi, pentru că trebuie să ne pregătim. Dar nu vorbim doar de lotul de fete, ci şi de cel de băieţi. Pregătirea lotului de la Deva a fost afectată de când a început sezonul rece. Nu chiar o lună, e mai puţin, norocul nostru este că Dumnezeu ne iubeşte şi că e soare la Deva. Dar dacă nu se rezolvă în maximum o săptămână aducem fetele la Izvorani”, a explicat Carmencita Constantin.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Canotaj: Încă patru echipaje româneşti s-au calificat în finalele pentru medalii la Europene

Patru echipaje româneşti au obţinut, vineri, calificarea în finalele pentru medalii la Campionatele Europene de canotaj de la...

F1: Pilotul german Nico Hulkenberg va concura pentru echipa Sauber în sezonul viitor

Pilotul german Nico Hulkenberg se va despărţi de team-ul Haas la finalul acestui sezon, când îi va expira...

Los Angeles Lakers, la un pas de eliminare din play-off

Los Angeles Lakers se află la un pas de eliminarea din faza play-off a ligii profesioniste nord-americane de...

Patrick Herrmann isi anunta retragerea după 16 ani petrecuţi la Borussia Moenchengladbach

Extrema germană Patrick Herrmann se va retrage din fotbal la finalul acestui sezon şi după 16 ani petrecuţi...