Carlos Rodriguez, victorios în etapa a cincea a Turului Ţării Bascilor; Remco Evenepoel, noul lider

Data:

Tânărul rutier spaniol Carlos Rodriguez (Ineos), în vârstă de 21 de ani, a câştigat, ”en solitaire”, etapa a cincea a Turului ciclist al Ţării Bascilor, vineri, la Mallabia, iar belgianul Remco Evenepoel (Quick-Step), a preluat tricoul de lider al cursei, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Rodriguez, plecat într-o evadare, a devansat cu câteva secunde plutonul aflat în urmărirea sa, în rândul căruia nu se aflau, însă, slovenul Primoz Roglic, campionul en titre şi liderul cursei, sau campionul mondial francez Julian Alaphilippe.

Ibericul a fost cronometrat cu timpul de 4 h 07 min 09 sec pe cei 163,8 km ai etapei desfăşurate între Zamudio şi Mallabia, fiind urmat de columbianul Daniel Felipe Martinez (Ineos), la 7 secunde, şi de belgianul Remco Evenepoel (Quick-Step), la 09 secunde, etc. Roglic a încheiat pe 19, iar Alaphilippe pe 31.

În ierarhia generală, Evenepoel îl devansează cu două secunde pe Daniel Felipe Martinez şi cu 21 pe spanioll Ion Izagirre (Cofidis).

Sâmbătă, etapa a şasea şi ultima, cu şapte ascensiuni, se va desfăşura între Eibar şi Arrate, va avea o lungime de 135,7 km.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Novak Djokovic şi Alex De Minaur vor disputa finala turneului de la Beijing (ATP)

Jucătorii de tenis Novak Djokovic şi Alex De Minaur vor disputa finala turneului ATP 500 de la Beijing,...

Îmi pare rău de accidentarea lui Alex Scott, spune selecţionerul Angliei, Thomas Tuchel

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, Thomas Tuchel, a declarat că nu a existat niciun indiciu privind riscul...

Jurgen Klopp lucrează la reconstrucţia naţionalei Germaniei, însă rezultatele se lasă aşteptate

Selecţionerul Jurgen Klopp a părăsit, duminică, stadionul din Salonic înţelegând că o singură victorie în cele patru meciuri...

Carlos Alcaraz, primul finalist la Tokyo (ATP)

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, s-a calificat luni în finala turneului ATP 500 de la Tokyo,...