Carlos Alcaraz nu susţine acţiunea în justiţie iniţiată de sindicatul lui Djokovic

Data:

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a indicat că nu sprijină acţiunea în justiţie lansată împotriva ATP şi WTA de către alţi jucători, în frunte cu sârbul Novak Djokovic, declarând că a fost „surprins” de această iniţiativă, informează AFP.

„Sincer, m-a surprins pentru că nimeni nu mi-a spus nimic şi am aflat despre acest lucru pe reţelele de socializare ieri (marţi)”, a declarat jucătorul spaniol, al doilea favorit al turneului ATP Masters 1.000 de la Miami.

Acţiunea în justiţie a fost anunţată printr-un comunicat de PTPA, un sindicat al jucătorilor cofondat de Djokovic, câştigătorul a 24 de titluri de Mare Şlem, şi de canadianul Vasek Pospisil.

În susţinerea plângerii sale, PTPA citează şi o declaraţie a lui Alcaraz, făcută în timpul unei conferinţe de presă, în care ibericul critică în special ritmul turneelor.

„Am văzut că au folosit lucruri pe care le-aş fi spus într-o conferinţă de presă şi nu am ştiut. Nu susţin această scrisoare pentru că, aşa cum am spus, nu ştiam nimic despre ea”, a adăugat Alcaraz.

PTPA, un sindicat creat în 2019, acuză organismele care guvernează sportul alb de „abuzuri sistemice, practici anticoncurenţiale şi ignorarea flagrantă a bunăstării jucătorilor, care au persistat timp de decenii”.

Plângerea vizează asociaţiile care gestionează circuitele masculin (ATP) şi feminin (WTA), precum şi Federaţia internaţională de tenis (ITF) şi Agenţia internaţională pentru integritatea tenisului (ITIA), despre care sindicatul afirmă că „funcţionează ca un cartel”.

În răspunsul său, ATP a precizat că respinge cu „fermitate” premisa care stă la baza „reclamaţiilor PTPA” şi consideră cazul „complet lipsit de fond” şi, prin urmare, îşi va apăra „cu fermitate poziţia”.

WTA consideră la rându ei „regretabilă” ofensiva judiciară a sindicatului şi promis că va da un răspuns pe măsură acestei iniţiative.

AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Real Madrid, eliminată din Cupa Spaniei, la primul meci cu Arbeloa pe bancă

Real Madrid, la primul meci cu Alvaro Arbeloa pe banca tehnică, a fost eliminată din Cupa Spaniei la...

Victorie cu emoţii pentru Inter Milano în Serie A, 1-0 cu Lecce

Inter Milano, echipă antrenată de românul Cristian Chivu, a obţinut o victorie cu emoţii, 1-0 cu modesta Lecce,...

Benfica lui Mourinho, eliminată de FC Porto în sferturile Cupei Portugaliei

FC Porto s-a calificat în semifinalele Cupei Portugaliei la fotbal, după ce a eliminat-o pe Benfica Lisabona, antrenată...

Sinner şi Djokovic s-ar putea înfrunta în semifinale la Australian Open, conform tragerii la sorţi

Campionul en titre Jannik Sinner îl va înfrunta pe francezul Hugo Gaston în primul său meci de la...