Cara Maria Meşter s-a calificat în semifinalele Trofeului Irina Begu

Data:

Jucătoarea română de tenis Cara Maria Meşter (17 ani) s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului ITF de la Bucureşti, Irina Begu Trophy, dotat cu premii totale de 15.000 de dolari şi găzduit de Academia de Tenis Herăstrău, după ce a învins-o pe italianca Federica Bilardo cu 2-6, 6-4, 7-6 (5), potrivit Agerpres.

Cara Maria Meşter, care a reuşit astfel cea mai importantă performanţă a carierei, a învins-o pe principala favorită a turneului (22 ani, 665 WTA) după aproape trei ore de joc (2 h 54 min).

În penultimul act, Meşter o va înfrunta pe germanca Chantal Sauvant, care a învins şi ea o italianca, pe Miriana Tona, a patra favorită, cu 7-5, 4-6, 6-1.

Cealaltă semifinală le va opune pe Denise Hrdinkova (Cehia) şi Anastasia Gureva (Rusia). Hrdinkova a trecut, vineri, de bulgăroaica Ioana Konstantinova, ambele venite din calificări, cu 7-5, 6-3. Gureva a trecut de a doua favorită, slovaca Bianca Behulova, cu 6-3, 2-6, 6-4.

Perechea româno-bulgară Simona Ogescu/Mihaela Ţoneva a cucerit titlul la dublu, după 6-4, 6-2 în finala cu italiencele Giorgia Pinto/Gaia Squarcialupi, favoritele numărul trei.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Baschet masculin: Euroliga va programa din nou meciuri în Israel de la 1 decembrie

Cluburile membre ale Euroligii de baschet masculin au convenit să programeze reluarea meciurilor în Israel începând cu 1...

Antrenorul Vincent Kompany şi-a prelungit contractul cu Bayern Munchen până în 2029

Bayern Munchen i-a prelungit cu două sezoane contractul antrenorului belgian Vincent Kompany, care va rămâne pe banca tehnică...

Organizatorii JO 2028 au marcat intrarea în ultimele 1.000 de zile până la startul competiţiei

Organizatorii Jocurilor Olimpice de vară din 2028 de la Los Angeles s-au alăturat oficialilor din Oklahoma City, luni,...

Moştenitorii lui Maradona şi un grup suedez vor gestiona marca legendarului jucător

Cei cinci moştenitori ai legendarului fotbalist argentinian Diego Maradona, decedat în 2020, au semnat un parteneriat exclusiv cu...