Căpitanul echipei Dinamo Kiev îşi strigă furia după bombardarea oraşului său natal

Data:

Serghei Sidorciuk, căpitanul echipei ucrainene de fotbal Dinamo Kiev, antrenată de Mircea Lucescu, a postat un mesaj pe Instagram pentru a-şi exprima furia şi tristeţea după bombardarea oraşului său natal, Zaporojie, de către forţele ruse, informează AFP, potrivit Agerpres.

Sidorciuk, în vârstă de 31 de ani, a postat imagini cu distrugerea unei clădiri rezidenţiale din oraş de către o rachetă, însoţite de textul: „Aceasta este grădina mea… Aşa mi-am imaginat-o în viitor, când mă plimbam zilnic pe acolo, când eram copil?”.

„Am visat că în 2020 vor fi zgârie-nori, supereroi şi maşini electrice. Nu există zgârie-nori, pentru că totul este distrus de inamic. Dar va fi când vom câştiga şi vom reconstrui totul. Sunt supereroi. Acestea sunt forţele noastre armate”, a continuat el.

„Şi când se face ziuă, cu ştiri groaznice şi fotografii din oraşul meu natal, văd că reprezentanţii ţării ucigaşe se vor putea întoarce la box”, mai scrie Sidorciuk, referindu-se la decizia Federaţiei internaţionale de box de a le permite boxerilor ruşi şi belaruşi să participe la competiţii internaţionale cu însemnele naţionale.

„Sportul în afara politicii? Chiar aşa? Mi-ar plăcea să rămân în afara politicii şi am crezut că sunt. Este foarte practic. Până la prima sirenă, până la primele lacrimi ale copilului tău, pentru că îi este frică, până la prima rachetă deasupra capului tău şi la prima rachetă din grădina ta…”, a încheiat căpitanul lui Dinamo Kiev.

Echipa pregătită de Mircea Lucscu a fost învinsă la limită, în deplasare, de formaţia franceză Rennes (scor 1-2), joi seară, într-un meci din Grupa B a competiţiei Europa League.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...