Canotaj: România a încheiat Regata Internaţională Memorial Paolo d’Aloja pe locul al doilea

Data:

România a ocupat locul al doilea în clasamentul pe puncte obţinute în funcţie de echipele prezente la start şi locurile câştigate la Regata Internaţională Memorial Paolo d’Aloja, la Piediluco (Italia), potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Canotaj, potrivit Agerpres.

Pe primul loc s-a clasat Italia, podiumul fiind completat de Grecia.

În alcătuirea rezultatelor finale, s-au luat în considerare şi rezultatele de la juniori, acolo unde lotul naţional al României nu a avut reprezentanţi. La categoria seniori, Federaţia Română de Canotaj a dominat competiţia, având cele mai multe medalii, nouă de aur, două de argint şi una de bronz în întrecerile de sâmbătă, nouă de aur, patru de argint şi una de bronz, în cele de duminică.

La patru rame feminin, toate medaliile au fost cucerite de sportivele noastre, aur pentru Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş şi Denisa Tîlvescu, argint pentru Gianina Beleagă, Alina Maria Baletchi, Mădălina Hegheş, Elena Logofătu şi bronz pentru Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Cristina Popescu, Ioana Moroşan. ??

Ionela Cozmiuc a obţinut aurul la simplu vâsle categorie uşoară, medalii de aur câştigând şi Ştefan Berariu şi Florin Lehaci la dublu rame masculin, campioanele olimpice en titre Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, la dublu vâsle feminin, precum şi Emanuela Ciotău, Cristina Druga, Ionela Cozmiuc şi Patricia Cireş, la patru vâsle feminin.

Mihai Chiruţă a reuşit să îl învingă pe campionul olimpic de la Tokyo şi să obţină medalia de aur la simplu vâsle masculin. Grecul Stefanos Ntouskos a ocupat doar locul al treilea.

La 8+1 masculin, aurul a revenit echipajului Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Andrei Mândrilă, Laurenţiu Danciu, Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci, Victoria Petreanu, iar bronzul a fost câştigat de Alexandru Chioseaua, Claudiu Neamţu, Florin Ceobanu, Constantin Radu, Cristi Pîrghie, Constantin Adam, Florin Arteni Fîntînariu, Alexandru Cosmin Macovei, Adrian Munteanu.

În proba de patru rame masculin, Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan au obţinut medalia de aur, iar echipajul compus din Andrei Petrişor Axintoi, Alexandru Gherasim, Andrei Mândrilă, Alexandru Laurenţiu Danciu s-a clasat pe patru.

Bărcile de 8+1 feminin au fost compuse de sportive din mai multe ţări: Gianina Beleagă, Roxana Anghel, Mădălina Hegheş, Elena Logofătu, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Cristina Popescu, Ioana Moroşan, Victoria Petrean au încheiat cursa pe locul 1, Mădălina Bereş, Iuliana Buhuş, Magdalena Rusu, Amalia Bereş şi Adrian Munteanu (cârmaci) au concurat alături de sportive din Italia şi au terminat cursa pe locul 2, iar în echipajul clasat pe locul patru au evoluat Andreea Ioana Budeanu, Geanina Dumitriţa Juncănariu, Andreea Popa şi Alina Maria Baletchi, alături de sportive din Africa de Sud, Danemarca şi Tunisia.

La patru vâsle masculin, Bogdan Horodişteanu, Andrei Cornea, Ioan Prundeanu şi Florin Marian Enache au câştigat medalia de argint, Iuliana Buhuş şi Magdalena Rusu obţinând şi ele argintul la dublu rame feminin.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...