Campionatul Mondial de volei masculin din acest an nu va mai avea loc în Rusia

Data:

Campionatul Mondial de volei masculin programat în perioada 26 august – 11 septembrie în Rusia va fi mutat într-o altă ţară, a anunţat Federaţia internaţională (FIVB), citată de L’Equipe, scrie Agerpres.

FIVB a confirmat astfel informaţiile care circulau luni după-amiază, oficializând marţi dimineaţă retragerea dreptului Rusiei de organizare a competiţiei.

„Consiliul de administraţie al FIVB a ajuns la concluzia că ar fi imposibil să se pregătească şi să se organizeze Campionatul Mondial în Rusia, din cauza războiului din Ucraina. Prin urmare, FIVB a decis, aşadar, să retragă organizarea Campionatului Mondial FIVB de volei masculin Rusiei. Federaţia rusă de volei şi comitetul de organizare au fost informate în consecinţă. FIVB va căuta o ţară sau ţări gazdă alternative pentru a se asigura că familia mondială a voleiului, inclusiv federaţiile naţionale, sportivii, oficialii şi fanii se simt cu toţii în siguranţă şi mândri să participe la sărbătoare sportivă veselă şi paşnică”, se precizează în comunicatul dat publicităţii de Federaţia internaţională de volei.

FIVB a cedat în final presiunii internaţionale, după ce campioana mondială Polonia şi apoi campioana olimpică Franţa au avertizat că nu vor călători în Rusia, în timp ce Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a recomandat vineri relocarea sau anularea tuturor evenimentelor programate în Rusia sau Belarus, adaugă L’Equipe.

FIVB, care anulase în primul rând etapele ruseşti ale Ligii Naţiunilor, nu a făcut în schimb niciun comentariu cu privire la participarea echipei Rusiei, vicecampioana olimpică, la Campionatul Mondial. CIO a recomandat luni excluderea sportivilor ruşi şi belaruşi din toate competiţiile.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lionel Messi va dezveli o statuie a sa la Kolkata, în India

Starul argentinian Lionel Messi, care a devenit recent campion în Liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS), va dezveli...

Oklahoma City Thunder şi San Antonio Spurs, în semifinalele NBA Cup

Echipele de baschet Oklahoma City Thunder şi San Antonio Spurs s-au calificat în semifinalele Cupei NBA, programate sâmbătă...

Brazilianul Rodrygo (Real Madrid), la primul său gol după 9 luni şi 32 de meciuri

Atacantul brazilian Rodrygo Goes a pus capăt "secetei" care îl bântuia în ultima perioadă: 32 de meciuri consecutive...

Garbine Muguruza va conduce turneul de la Madrid, alături de Feliciano Lopez

Fosta jucătoare spaniolă de tenis Garbine Muguruza va conduce turneul Mutua Madrid Open, alături de compatriotul său Feliciano...