Burleanu (FRF) – Suntem siguri că filmul va avea succes pentru că nu e despre jucători, ci despre toţi românii

Data:

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, joi seara, la lansarea filmului „În inima Naţionalei – Din vestiar până în Germania”, că documentarul va avea succes pentru că nu este o poveste despre jucătorii de fotbal, ci despre toţi românii.

„Toată lumea a fost extrem de impresionată, ne bucurăm că alături de noi au fost foarte mulţi prieteni. Suntem siguri că acest film va avea un succes foarte mare, pentru că nu este un film despre jucători, este un film despre toţi românii, care ar trebui să se regăsească în el. Toate poveştile le veţi regăsi în film şi bineînţeles că totul culminează cu povestea lui Edi care vă amintiţi că la final de 2022 toată lumea întreba când pleacă. Şi pur şi simplu nu a plecat. Recunosc că nu a fost deloc o decizie uşoară, poate că nu a fost o decizie care să fie înţeleasă foarte bine la vremea respectivă, dar sunt convins că fără Edi (n.r. – selecţionerul Edward Iordănescu) nu am fi reuşit să fim prezenţi aici. Toate aceste poveşti fac ca acest film să reprezinte o poveste despre România. Iar la final filmul este pur şi simplu inspiraţional, inclusiv pentru jucătorii noştri”, a spus Burleanu după avanpremiera de joi seara.

„Am avut şansa să văd filmul de nenumărate ori şi a fost emoţionant de fiecare dată când l-am văzut, inclusiv în această seară. Acelaşi sentiment vor avea toţi suporterii care sunt în căutarea unor poveşti de viaţă, fiindcă acest film documentar, făcut pentru prima dată pentru a reflecta această generaţie, care s-a dăruit fantastic, are în spate foarte multe poveşti de viaţă, în care foarte mulţi dintre noi am putea să ne regăsim. Şi dacă nu ne regăsim putem pur şi simplu ne uităm la acest film şi în momentele cele mai grele să putem să trecem peste toate limitele şi să mergem mai departe, indiferent de zona şi de sectorul nostru de activitate”, a adăugat el.

Preşedintele a menţionat că EURO 2024 este o etapă pentru construirea celei mai importante generaţii a naţionalei din ultimii 20 de ani.

„Indiferent dacă naţionala va fi o surpriză la EURO sau nu, privim acest Campionat European ca pe o etapă pentru a construi ce mai importantă generaţie din ultimii 20 de ani”, a precizat Burleanu.

Regizorul fimului documentar, Remus Achim, a declarat la rândul său că „În inima Naţionalei – Din vestiar până în Germania” este o lecţie de viaţă pentru România, nu doar pentru cei care joacă fotbal.

„S-a muncit la acest film, dar în primul rând s-a muncit pentru ca să se califice echipa. Şi acolo au muncit Edi Iordănescu şi jucătorii. Noi am muncit nişte luni de zile, dar este incomparabilă munca noastră cu munca pe care au depus-o fotbaliştii naţionalei. A ieşit aşa cum ne doream şi poate puţin mai mult, puţin mai bine decât ne doream. Cred că filmul este o lecţie de viaţă pentru România, nu doar pentru cei care joacă fotbal. Sau pentru cei care au înclinare către sport”, a precizat Achim.

Filmul „În inima Naţionalei – Din vestiar până în Germania”, regizat de Remus Achim, a fost lansat, joi seara, la Cinema City din AFI Cotroceni.

La avanpremieră au participat printre alţii premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, selecţionerul echipei naţionale, Edward Iordănescu, jucători ai primei reprezentative precum Darius Olaru şi Adrian Şut, preşedintele COSR, Mihai Covaliu, preşedinţi de federaţii, foşti fotbalişti şi sportivi.

Prin filmul documentar publicul are ocazia să călătorească împreună cu echipa naţională pe toată durata preliminariilor, retrăind toate cele 10 partide din campania de calificare. Filmul va fi distribuit de Forum Film şi va putea fi văzut în cinematografele din toată ţara începând cu 17 mai, înainte de EURO 2024.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Baschet: Minnesota Timberwolves şi Indiana Pacers s-au calificat în finalele Conferinţelor NBA

Afişul complet al finalelor ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA) a fost decis după victoriile de duminică în...

Fotbal: Sepsi OSK renunță la 7 jucători în această vară

Echipa de fotbal Sepsi OSK a anunţat, luni, primele schimbări în lotul pregătit de antrenorul Bernd Storck după...

FRF anunţă lansarea aplicaţiei ‘Tricolorii’, cu o categorie dedicată EURO 2024

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, luni, lansarea unei aplicaţii pentru telefoanele mobile, denumită "Tricolorii", care are o...

Ovidiu Popescu părăsește FCSB după opt ani

Echipa de fotbal FCSB a anunţat, luni, despărţirea de mijlocaşul Ovidiu Popescu, după opt sezoane, contractul jucătorului încheindu-se...