”Bun venit în clubul retraşilor” i-a transmis Serena Williams lui Roger Federer

Data:

Serena Williams i-a adus un omagiu legendei tenisului Roger Federer, care a decis să agaţe racheta în cui, la vârsta de 41 de ani, ca urmare a problemelor de sănătate care fac imposibilă continuarea carierei sale sportive la cel mai înalt nivel, potrivit Agerpres.

„Am vrut să găsescă modalitatea perfectă de a spune asta, pentru că ai pus capăt jocului într-un mod atât de elocvent şi perfect, la fel ca şi cariera ta.. Drumurile noastre au fost mereu atât de asemănătoare Ai inspirat milioane şi milioane de oameni, inclusiv pe mine, şi nu vom uita niciodată. Te aplaud şi aştept cu nerăbdare tot ce vei face în viitor. Bun venit în clubul retraşilor. Şi mulţumesc pentru că eşti tu, Roger Federer”, a scris Serena Williams într-un mesaj postat pe contul său de Instagram, însoţit de mai multe fotografii în care apare alături de tenismanul elveţian.

Câştigătorul a 20 de titluri de Mare Şlem, Roger Federer a anunţat joi că se va retrage după ce va participa săptămâna viitoare la turneul Laver Cup de la Londra.

Campionul elveţian, cu peste 1.500 de meciuri disputate în 24 de ani petrecuţi în circuitul profesionist, a subliniat că ultimii trei ani au fost dificili din punct de vedere fizic, cu mai multe accidentări şi operaţii. „Am muncit mult ca să revin la cel mai bun nivel al meu şi să fiu competitiv. Ştiu însă de asemenea care sunt limitele corpului meu şi capacităţile mele. Iar ultimele mesaje ale corpului meu au fost clare. Iar în cele din urmă ţie, tenisului, te iubesc şi nu te voi părăsi niciodată”, a precizat Federer în mesajul său.

Anunţul elveţianului vine la mai puţin de două săptămâni după decizia asemănătoare luată de Serena Williams (40 de ani), care a apus adio tenisului după eliminarea sa în turul al treilea la US Open 2022.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Garda de Coastă italiană a escortat flacăra olimpică prin strâmtoarea Messina

Garda de Coastă italiană, cu ambarcaţiuni şi resurse aeriene, a escortat miercuri velierul Belem care transportă flacăra olimpică...

Tenis: Alcaraz, out de la Madrid

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial şi deţinătorul trofeului, a fost eliminat în sferturile de finală ale...

Tenis: Sinner s-a retras din turneul de la Madrid

Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul 2 mondial, a fost nevoit să se retragă din turneul ATP Masters 1.000...

Hochei pe gheaţă: România, victorie cu Ungaria la Campionatul Mondial

Selecţionata României a învins echipa Ungariei cu scorul de 2-1 (0-0, 0-0, 2-1), miercuri, la Campionatul Mondial de...