Bruno Fernandes a confirmat că rămâne la Manchester United

Data:

Abordat de clubul saudit Al-Hilal, care i-a făcut o ofertă uriaşă, fotbalistul portughez Bruno Fernandes a confirmat că va rămâne la Manchester United în această vară, scrie L’Equipe.

Înaintea meciului Portugalia – Germania, una din semifinalele Ligii Naţiunilor, Bruno Fernandes a recunoscut că „i s-a oferit o oportunitate foarte interesantă”, dar a refuzat-o.

„Al-Hilal m-a sunat să vadă dacă vreau să mă alătur lor. Mi-au dat timp să mă gândesc la viitorul meu. Vreau să continui să joc la cel mai înalt nivel şi să lupt pentru a câştiga trofee majore. Pot să o fac şi continui să vreau să o fac”, a declarat fotbalistul lusitan.

Clubul saudit, aproape de a-l numi antrenor pe Simone Inzaghi, care tocmai a plecat de la Inter Milano, este deosebit de ambiţios în aceste prime zile ale perioadei de transferuri. Al-Hilal a oferit 80 de milioane de euro, apoi 100 de milioane de euro celor de la Manchester United pentru a-l transfera pe Fernandes şi i-a oferit jucătorului un contract pe patru ani în valoare de peste 30 de milioane de euro pe an.

„Am vorbit cu antrenorul (Ruben) Amorim. Mi-a cerut imediat să nu plec. Am vorbit şi cu clubul, iar Manchester United nu vrea să mă vândă”, a spus Fernandes.

Căpitan al „diavolilor roşii”, Fernandes a fost unul dintre puţinii jucători ai echipei care au dat satisfacţie în sezonul 2024-2025, în care a reuşit 19 goluri şi 19 pase decisive în toate competiţiile. Venit în 2020 de la Sporting Lisabona, el a câştigat cu United Cupa Angliei (în 2024) şi Cupa Ligii engleze (în 2023). El are şi două finale pierdute în Europa League, în 2021 şi 2025.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

NHL – New York Rangers, la a cincea victorie consecutivă în deplasare

Echipa New York Rangers a învins cu scorul de 7-3 formaţia Tampa Bay Lightning, într-un meci din Liga...

Roberto Mancini este noul antrenor al echipei qatariene Al Sadd (oficial)

Clubul qatarian de fotbal Al Sadd a anunţat joi că l-a numit pe antrenor pe fostul tehnician al...

Argentina şi Messi, aclamaţi la antrenamentul de la Elche de 20.000 de spectatori

Echipa naţională de fotbal a Argentinei, condusă de căpitanul Leo Messi, a fost aclamată, joi, de peste 20.000...

Inter Milano priveşte spre AC Milan sau Chelsea pentru alegerea portarului pentru următorul sezon

Echipa italiană Inter Milano, pregătită de antrenorul român Cristian Chivu, se confruntă cu o decizie legată de poartă...