Box: Tyson Fury l-a învins pe starul MMA Francis Ngannou, prin decizie împărţită a arbitrilor

Data:

Pugilistul britanic Tyson Fury, campionul mondial al greilor în versiunea WBC, l-a învins pe starul camerunez al artelor marţiale mixte (MMA) Francis Ngannou, prin decizie împărţită a arbitrilor, sâmbătă seară, în cadrul unei gale la Riad, informează AFP, scrie Agerpres.

Considerat marele favorit în calitatea sa de campion mondial, Fury a fost declarat învingător în faţa lui Ngannou, care a disputat la 37 de ani primul său meci din istorie, doi dintre arbitrii acordându-i victoria, în timp ce al treilea l-a dat câştigător pe camerunez, care l-a trimis pe britanic la podea în runda a treia şi a fost aproape de a obţine una din cele mai mari performanţe din istoria boxului.

În ciuda înfrângerii, camerunezul, fost campion UFC, cea mai prestigioasă dintre ligile MMA, a primit aprecierea lumii boxului pentru prestaţia sa.

„Francis este un adevărat luptător. Îl respect mult, el mi-a oferit probabil cel mai dificil meci al meci din ultimii zece ani”, a declarat Fury, supranumit „Gipsy King”.

Meciul a generat un interes uriaş din cauza calibrului prtotagoniştilor, consideraţi doi dintre cei mai valoroşi praticanţi ai sporturilor de contact. La evenimentul din capitala saudită au asistat o constelaţie de vedete, între care nume mari din box, Sugar Ray Leonard, Larry Holmes sau Evander Holyfield, dar şi din fotbal, printre care starul portughez Cristiano Ronaldo, brazilianul Ronaldo, precum şi vedete din muzică, Eminem sau Kanye West.

La primul său meci de box din carieră, Ngannou a intrat în scenă alături de legendarul Mike Tyson, care a fost antrenorul său la acest meci.

„Sunt fericit, chiar dacă nu am obţinut victoria. Sunt o fiară rănită, dar nu ucisă, deci sunt pregătit să lupt din nou oricând şi sunt sigur că mă voi îmbunătăţi. A fost primul meci de box, a fost o experienţă extraordinară”, a declarat, la rândul său, Francis Ngannou.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Paulo Dybala şi Leon Bailey, apţi de joc pentru AS Roma

Antrenorul lui AS Roma, Gian Piero Gasperini, a confirmat că Paulo Dybala şi Leon Bailey ar urma să...

Flacăra olimpică pentru JO de iarnă 2026 a fost aprinsă în Grecia

Flacăra Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026, de la Milano-Cortina (Italia), a fost aprinsă miercuri în timpul unei...

Cucurella i-a dat o lecţie lui Yamal în Liga Campionilor, apreciază Wayne Rooney

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney a lăudat prestaţia fundaşului stânga Marc Cucurella de la Chelsea Londra, în...

Liga Campionilor – Antrenorul echipei Real Madrid cere ‘respect’ faţă de jucătorii săi

Antrenorul echipei Real Madrid, Xabi Alonso, a cerut ''respect'' faţă de jucătorii săi şi a respins, totodată, ideea...