Box: Flavius Biea va lupta cu argentinianul Juan Jose Velasco pentru titlul mondial IBA

Data:

Pugilistul român Flavius Biea va boxa în mai, la Mioveni, cu argentinianul Juan Jose Velasco pentru titlul mondial IBA la categoria mijlocie, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Velasco, pugilist care a făcut parte din lotul naţional al Argentinei, are o experienţă importantă în boxul amator, câştigând turnee în Cuba, Azerbaidjan sau Rusia.

În boxul profesionist, sud-americanul are 24 de victorii (15 prin KO) şi doar 3 înfrângeri (3 KO), fiind de două ori campion WBA Latino şi o dată campion WBC Latino.

Până acum pe Juan Jose Velasco l-au învins doar campionul mondial Regis Prograis în lupta pentru titlul mondial interim WBC, Mario Barrios, fost campion mondial WBA, şi Elvis Rodriguez, boxer de origine dominicană cu rezidenţă în Statele Unite, clasat pe locul 27 mondial.

Gala ”Boxing Fighting Championship 3-Luptă Biea Pentru România” va avea loc vineri 5 mai, de la ora 20:00, la Sala Sporturilor din Mioveni.

Flavius Biea ar putea deveni al cincilea român campion mondial la box profesionist cu acest prilej.

Biea are o carieră frumoasă în boxul amator, cu 298 de victorii în 316 meciuri disputate, un titlu de campion mondial, o altă finală mondială disputată, trei titluri de campion european, 8 de campion naţional. În boxul profesionist, Biea are 21 de victorii şi doar o înfrângere, fiind campion WBA Continental, cvadruplu campion IBA Intercontinental şi campion WBC Continental Latin Silver.

Meciul de la Mioveni se va disputa pe durata a 12 reprize.

Pentru acest titlu au luptat mai multe nume sonore din box, precum Floyd Mayweather, Oscar De la Hoya, Roberto Duran, Roy Jones Jr sau Arturo Gatti.

În meciul de co-main event, Mihai Nistor îl va înfrunta pe argentinianul Guillermo Ruben Andino într-un meci de 8 reprize pentru titlul IBA International la categoria grea.

De pe fight card nu vor lipsi nici alte nume importante precum Amansio Paraschiv, James Chereji, Florin Cardoş şi Mirel Drăgan.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Iga Swiatek, prima finalistă a turneului de la Bad Homburg (WTA)

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek este prima finalistă a turneului de la Bad Homburg (WTA), dotat cu...

Alcaraz va debuta contra veteranului Fognini la Wimbledon

Tragerea la sorţi a turneului de tenis de Mare Şlem de la Wimbledon, efectuată vineri, l-a desemnat pe...

Posibil duel Coco Gauff – Iga Swiatek în sferturi de finală la Wimbledon

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, locul 2 mondial, recenta laureată de la Roland Garros, ar putea s-o...

F1: Max Verstappen se declară bucuros de o posibilă colaborare cu Sebastian Vettel la Red Bull

Pilotul olandez Max Verstappen, campionul mondial en titre din Formula 1, a declarat, recent, că îl va primi...