Bogdan Vătăjelu, convocat la echipa naţională în locul lui Nicuşor Bancu

Data:

Fundaşul Bogdan Vătăjelu, de la Universitatea Craiova, a fost convocat la echipa naţională de fotbal a României pentru meciurile amicale cu Moldova şi Slovenia, potrivit site-ului FRF, citat de Agerpres.

Vătăjelu (29 ani), care a mai fost convocat la naţională în 2014, fără a debuta sub tricolor, îl înlocuieşte pe colegul său de club Nicuşor Bancu, accidentat în partida Rapid – Universitatea Craiova 2-2.

Selecţionerul Edward Iordănescu a mai făcut o modificare în lotul pentru meciurile din această lună, chemându-l pe Daniel Paraschiv (FC Hermannstadt) în locul lui Florin Tănase. Tănase a fost titular vineri seara, la Al Jazira, în meciul cu Al Wahda, însă a rezistat pe teren doar 15 minute, ieşind accidentat.

Daniel Paraschiv, convocat în premieră la naţională, are 23 de ani şi a reuşit în acest sezon 8 goluri şi o pasă decisivă în 16 meciuri jucate pentru sibieni.

Antonio Sefer, Horaţiu Moldovan, Denis Alibec, Tudor Băluţă, Nicolae Păun, Daniel Boloca, Bogdan Vătăjelu, Ionuţ Nedelcearu au sosit duminică în cantonament pentru a pregăti amicalele cu Slovenia şi Moldova. Pe parcursul zilei şi luni se vor alătura lotului şi ceilalţi tricolori, precizează FRF.

România va juca un meci de pregătire contra Sloveniei, joi 17 noiembrie, de la ora 18:30, pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, iar duminică 20 noiembrie, de la ora 20:30, este programat jocul amical cu echipa Republicii Moldova, pe Stadionul Zimbru din Chişinău.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Doar români în semifinalele turneului ITF de la Bucureşti

Doar jucătoare din România vor evolua în semifinalele turneului ITF de la Bucureşti, dotat cu trofeul ''Ion Ţiriac''...

Fotbal: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Rapid 3-2, în play-off-ul Superligii

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o pe Rapid Bucureşti cu scorul de 3-2 (3-1), vineri seara, pe teren...

Tenis: Maria Sakkari, în turul trei la Roma

Grecoaica Maria Sakkari (8 WTA, favorită nr. 5) s-a calificat vineri în runda a treia a turneului de...

Auto: Belgianul Neuville a câştigat prima probă specială a Raliului Portugaliei (WRC)

Liderul Campionatului Mondial de Raliuri (WRC), belgianul Thierry Neuville (Hyundai), a câştigat prima probă specială a Raliului automobilistic...