Bogdan Racoviţan – Nu va fi uşor nimănui să ne bată, e important să nu avem regrete după meci

Data:

Fundaşul Bogdan Racoviţan a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în Germania, comentând meciul cu Olanda din optimile de finală ale EURO 2024, că nimănui nu îi va fi uşor să învingă naţionala de fotbal a României şi a subliniat că e important ca jucătorii să dea totul pe teren pentru a nu avea regrete la final.

„Am analizat Olanda, este un adversar bun, cum a fost şi Belgia, Ucraina şi Slovacia. Orice echipă e puternică, mai ales acum că a trecut de grupe. Însă contează mult să avem încredere în noi, ca şi până acum. Să analizăm adversarii, dar să ne concentrăm pe noi, pe ce avem de făcut. Trebuie să continuăm pe drumul nostru, să aplicăm principiile noastre, valorile noastre. Cu siguranţă ne vom lupta, vom da totul pe teren, chiar mai mult cu sprijinul suporterilor. Important e să nu avem regrete după meci. Dacă sunt mai buni, să ne bată, dar eu nu cred va fi uşor nimănui să ne bată dacă vom juca aşa cum am făcut-o până acum. Nu cred că olandezii gândesc că le va fi uşor cu noi. Au văzut şi ei meciurile. Însă dacă ei vor lua meciul lejer, atunci noi cu siguranţă îi vom surprinde”, a afirmat Racoviţan.

„Mă aşteptam să fim surpriza la EURO, pentru că am fost alături de băieţi şi ştiu cât s-a muncit. Nu se putea să venim aici şi să ne facem de ruşine. Ştiam că nu vom veni aici doar ca turişti. Am venit să ne reprezentăm ţara şi cred că o facem bine. E o bucurie imensă să vedem suporterii români alături de noi, dar şi acasă, pe străzi, în toată ţara… să îi vedem mândri de noi, e ceva de nedescris. Când s-a cântat imnul pe stadion a fost incredibil, mi s-a făcut pielea de găină, am avut senzaţia că jucăm la noi acasă. Şi apoi fanii l-au mai cântat o dată în timpul partidei… am simţit mândrie, voiam să mă ridic şi să cânt şi eu”, a adăugat el.

Fundaşul în vârstă de 24 de ani se bucură de faptul că face parte din lotul României la EURO 2024 şi susţine că este gata să intre şi în poartă dacă va fi nevoie de el.

„Nu-mi imaginam că voi ajunge aici. Era clar un obiectiv pentru mine să ajung cu echipa naţională la un turneu final, însă un obiectiv pe termen lung. Acum sunt aici alături de suporteri şi mă bucur foarte mult. Sper să nu fie sfârşitul, ci doar începutul. Eu sunt pregătit să intru oricând în teren şi să ajut. Selecţionerul decide, eu dacă e nevoie joc oriunde, şi în poartă”, a menţionat fotbalistul.

Născut în Franţa din părinţi români, Racoviţan a explicat că nu s-a simţit ca un străin la prima reprezentativă.

„Niciodată nu m-am simţit străin la naţională. Mă simt român, aşa cum mă simt şi francez. Nu e uşor când eşti născut în străinătate pentru că mai fac greşeli când vorbesc. Însă eu iubesc România, am venit mereu cu toată inima aici. Şi am fost mereu primit ca un român, nu am simţit niciodată vreo diferenţă”, a precizat el.

Selecţionata României s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, din postura de câştigătoare a Grupei E, după 1-1 (1-1) cu Slovacia, miercuri seara, pe Frankfurt Arena.

Naţionala condusă de Edward Iordănescu va înfrunta echipa Olandei în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, meci care va avea loc în data de 2 iulie, pe Football Arena din Munchen, de la ora 19:00.

România a câştigat Grupa E a competiţiei, iar Olanda s-a clasat pe locul al treilea în Grupa D.

Tricolorii au trecut pentru a doua oară de faza grupelor, după ediţia din 2000, însă acum au reuşit să termine pe primul loc.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Manuel Neuer este pregătit să revină la naţionala Germaniei, a anunţat agentul său

Forma recentă a portarului Manuel Neuer au reaprins speculaţiile legate despre o posibilă revenire a campionului mondial din...

Elisabeta Lipă (FRC): Canotajul românesc nu va lăsa garda jos nici la Mondialele de la Shanghai

Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj (FRC), Elisabeta Lipă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, la fel...

Michael Ballack consideră că Bayern nu este una dintre favorite în Liga Campionilor

Fostul internaţional german Michael Ballack consideră că Bayern Munchen nu poate fi considerată printre echipele de top în...

Cristiano Ronaldo a egalat recordul de goluri marcate în preliminariile Cupei Mondiale

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a egalat recordul de goluri marcate în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal, prin reuşita...