Bilete de intrare gratuite la meciul Dinamo Kiev – Sporting Lisabona, de la Bucureşti, din Youth League

Data:

Federaţia Română de Fotbal anunţă că biletele la meciul dintre Dinamo Kiev şi Sporting Lisabona, care va avea loc joi 7 aprilie, de la ora 15:00, pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Bucureşti, în optimile de finală ale competiţiei de tineret UEFA Youth League, sunt disponibile gratuit online, pe site-ul bilete.frf.ro, potrivit Agerpres.

Partida este un prilej de donaţii pentru victimele războiului din Ucraina. Fondurile colectate de la spectatori vor fi direcţionate către campania ”Pentru fotbal, pentru viaţă!”, desfăşurată de FRF.

În cadrul acestei campanii, FRF a colaborat cu Ministerul Sportului pentru preluarea a 130 de ucraineni, cazaţi apoi în facilităţi ale Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse şi ale Ministerului Sportului. Alături de unul dintre partenerii săi şi de UEFA Foundation for Children, FRF a trimis şi un camion cu alimente şi produse medicale către regiunea Cernăuţi din Ucraina.

Fanii fotbalului din România pot alege să doneze în momentul rezervării biletelor suma de 10 sau 20 de lei ce va fi folosită pentru sprijinirea refugiaţilor ucraineni pe care FRF i-a ajutat în cadrul campaniei ”Pentru fotbal, pentru viaţă!”.

În ziua jocului, între orele 10:00-15:00, biletele vor putea fi ridicate şi de la casieria stadionului Rapid-Giuleşti. Accesul pe stadion se va face doar în baza unui bilet de acces (cu valoare zero) printat sau în format digital.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Real Madrid a lansat procesul electoral; candidaţii au zece zile pentru a se înscrie

Clubul Real Madrid a lansat oficial procesul electoral joi, la două zile după ce preşedintele său, Florentino Perez,...

Jannik Sinner a ajuns la a 32-a victorie consecutivă în turneele ATP Masters 1.000, nou record

Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul mondial, s-a calificat în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat...

Arsenal şi-a invitat la finala Ligii Campionilor angajaţii, care vor trebui să plătească 1.000 de euro

Clubul de fotbal Arsenal Londra şi-a invitat la finala Ligii Campionilor angajaţii, care vor trebui însă să plătească...

Arne Slot crede că va fi antrenorul lui Liverpool şi în sezonul viitor

"Am toate motivele să cred că voi fi antrenorul lui Liverpool în sezonul viitor", a declarat Arne Slot,...