Benzema l-a egalat pe Lewandowski în clasamentul istoric al golgheterilor Ligii Campionilor

Data:

Francezul Karim Benzema, căpitanul echipei Real Madrid, a marcat al 15-lea său gol din acest sezon în Liga Campionilor la fotbal, miercuri seară, împotriva formaţiei Manchester City (scor 3-1 după prelungiri), şi a urcat pe locul al treilea în clasamentul istoric al golgheterilor acestei competiţii, cu un total de 86 de reuşite, egalându-l pe polonezul Robert Lewandowski (Bayern Munchen), potrivit Agerpres.

Internaţionalul francez a transformat un penalty în prelungirile partidei de pe stadionul Santiago Bernabeu (min.95), după ce reuşise o dublă în meciul tur cu Manchester City (scor 3-4).

Primele două goluri ale madrilenilor în jocul de miercuri l-au avut ca autor pe tânărul atacant brazilian Rodrygo, în minutele 90 şi 90+1, care a ajuns astfel la cinci reuşite în actuala ediţie a Ligii Campionilor.

În clasamentul sezonului, Benzema este lider cu 15 goluri, urmat de Lewandowski (13), însă echipa polonezului a fost eliminată în sferturile de finală.

Cei doi ocupă treapta a treia a podiumului în ierarhia all time a marcatorilor din Champions League, dar se află încă la mare distanţă de primii clasaţi, portughezul Cristiano Ronaldo (140 de goluri) şi argentinianul Lionel Messi (125).

Clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor ediţia 2021-2022:
15 goluri: Benzema (Real Madrid)
13 goluri: Lewandowski (Bayern Munchen)
11 goluri: Haller (Ajax Amsterdam)

8 goluri: Salah (Liverpool)
7 goluri: Mahrez (Manchester City), Nkunku (RB Leipzig)
6 goluri: Arnaut Danjuma (Villarreal), Cristiano Ronaldo (Manchester United), Mbappe (Paris Saint-Germain), Nunez (Benfica Lisabona), Sane (Bayern Munchen)
5 goluri: Mane (Liverpool), Messi (PSG), Roberto Firmino (Liverpool), Rodrygo (Real Madrid)
4 goluri: Diaz (Liverpool), Gabriel Jesus (Manchester City), Goncalves (Sporting Lisabona), Griezmann (Atletico Madrid), Muller (Bayern Munchen), Werner (Chelsea)

Clasamentul all time al marcatorilor din Champions League:
140 goluri: Cristiano Ronaldo (Manchester United)
125 goluri: Lionel Messi (Paris Saint-Germain)
86 goluri: Karim Benzema (Real Madrid)

86 goluri: Robert Lewandowski (Bayern Munchen)
71 goluri: (+) Raul Gonzalez
56 goluri: (+) Ruud van Nistelrooy
52 goluri: Thomas Muller (Bayern Munchen)
50 goluri: (+) Thierry Henry
48 goluri: Zlatan Ibrahimovic (AC Milan)
48 goluri: (+) Andrei Şevcenko
….
Jucătorii precedaţi de semnul (+) s-au retras din activitate

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...