Bellingham, vizat de o anchetă disciplinară (UEFA)

Data:

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a anunţat, luni, deschiderea unei anchete disciplinare care îl vizează pe internaţionalul englez Jude Bellingham, autorul golului egalării în partida cu Slovacia, pe care l-a celebrat într-o manieră nepotrivită, informează AFP.

Instanţa europeană, organizatoarea Campionatului European din Germania, a anunţat „o anchetă disciplinară” sub egida unui inspector de etică şi disciplină privind un posibil comportament inadecvat al lui Bellingham.

Comunicatul UEFA nu a oferit nicio precizare privind natura faptelor reproşate.

Bellingham a menţinut Anglia în viaţă la EURO, egalând în al cincilea minut adiţional al meciului (90+5) cu o reluare acrobatică pe spate.

El a sărbătorit înscrierea golului cu braţele desfăcute, cum îi este obiceiul, dar înainte de reluarea jocului, el şi-a dus mâinile între picioare într-un moment în care trecea prin faţa băncii slovace, ceea ce a fost interpretat ca un posibil gest obscen şi o provocare.

Dar jucătorul lui Real Madrid, în vârstă de 21 ani, a postat un mesaj pe contul său de X pentru a dezminţi orice rea intenţie.

„A fost doar o glumă privată pentru amicii mei apropiaţi care erau la meci”, a spus el, adăugând că are „doar respect pentru Slovacia”.

Selecţionata Angliei s-a calificat cu emoţii în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, printr-o victorie cu scorul de 2-1 (0-1, 1-1), după prelungiri, cu Slovacia, duminică seara, pe Arena AufSchalke din Gelsenkirchen.

Ivan Schranz a deschis scorul pentru slovaci, dar Jude Bellingham a egalat in extremis şi a trimis meciul în prelungiri, unde Harry Kane a semnat golul victoriei.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Marele Premiu al Canadei, în calendarul competiţional până în 2035

Marele Premiu al Canadei va rămâne în calendarul competiţional de Formula 1 până în 2035, după ce F1...

CFR Cluj o va înfrunta pe Paksi FC, în primul tur preliminar al Europa League

CFR Cluj va înfrunta formaţia maghiară Paksi FC, în primul tur preliminar al ediţiei 2025-2026 a competiţiei Europa...

Antrenorul Cristian Chivu, în faţa debutului său oficial la Inter Milano

Românul Cristian Chivu va debuta oficial ca antrenor al echipei italiene de fotbal Inter Milano, marţi, contra mexicanilor...

FCSB – Inter Club d’Escaldes, în primul tur preliminar al Ligii Campionilor

FCSB, campioana României la fotbal, va înfrunta echipa andorrană Inter Club d'Escaldes în primul tur preliminar al ediţiei...