Baschet masculin: Victorie dramatică pentru U-BT Cluj-Napoca în EuroCup în faţa deţinătoarei trofeului

Data:

U-BT Cluj-Napoca a reuşit o victorie istorică în faţa echipei spaniole Dreamland Gran Canaria, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 113-111 (20-37, 34-20, 23-16, 21-25, 15-13), după prelungiri, miercuri seara, la Las Palmas,în penultima etapă din Grupa B a competiţiei masculine de baschet EuroCup, scrie Agerpres.

”U” s-a impus dramatic, graţie unui coş marcat de Emanuel Căţe în penultima secundă a prelungirilor.

Meciul a fost unul spectaculos, cu multe răsturnări de scor pe final, cu ratări de aruncări libere şi reuşite de trei puncte, formaţia clujeană reuşind să câştige deşi gazdele au revenit de mai multe ori.

Dreamland Gran Canaria a început excelent jocul, dar ”U” a reuşit să recupereze un pasiv de 19 puncte existent la un moment dat, deşi nu a putut conta pe jucători importanţi precum cubanezul Karel Guzman (microleziune fibrilară) sau americanul DJ Seeley (tendinopatie la genunchi).

Echipa antrenată de Mihai Silvăşan a avut nu mai puţin de patru jucători cu peste 20 de puncte marcate în acest meci: Jarell Eddie, 24 puncte, 5 recuperări, Emanuel Căţe, 23 p, 10 rec, 3 pase decisive, Patrick Richard, 23 p, 4 rec, 6 pd, Bryce Jones, 21 p, 5 pd.

Nicolas Brussino a fost cel mai bun de la iberici, cu 30 p, 4 rec, 4 pd. Evoluţii bune au avut şi Andrew Albicy, 20 p, 7 pd, sau AJ Slaughter, 11 p, 3 rec, 5 pd.

În celelalte partidei ale penultimei etape, marţi, 7bet-Lietkabelis Panevezys a dispus de Slask Wroclaw cu 91-75, iar miercuri, Mincidelice JL Bourg-en-Bresse a învins-o în deplasare pe Turk Telekom Ankara cu 68-64, ratiopharm Ulm a cedat pe teren propriu în faţa echipei elene Aris Midea Salonic cu 66-86, iar Buducnost VOLI Podgorica a trecut de Dolomiti Energia Trento, cu 97-78, în deplasare.

Cu victoria din Spania, echipa clujeană a urcat pe locul al doilea, iar dacă se va impune în ultima etapă se va califica direct în sferturile de finală ale competiţiei.

”U” va juca ultimul meci pe 7 februarie, tot în deplasare, cu 7bet-Lietkabelis Panevezys, în timp ce Dreamland Gran Canaria va juca în deplasare cu Buducnost VOLI Podgorica.

Clasament
1. Mincidelice JL Bourg-en-Bresse 14 victorii-3 înfrângeri
2. U-BT Cluj-Napoca 13-4
3. Dreamland Gran Canaria 12-5
4. ratiopharm Ulm 9-8
5. Aris Midea Salonic 8-9
6. Turk Telekom Ankara 7-10
7. Buducnost VOLI Podgorica 7-10
8. Dolomiti Energia Trento 7-10
9. 7bet-Lietkabelis Panevezys 6-11
10. Slask Wroclaw 2-15

Primele două clasate din fiecare grupă să califică direct în sferturile de finală, iar formaţiile aflate pe locurile 3-6 merg în optimi.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Polo: CSA Steaua, favorită la cucerirea titlului

CSA Steaua Bucureşti se află la un singur succes de câştigarea celui de-al 20-lea său titlu naţional, după...

Fotbal: Farul Constanţa – Sepsi OSK 1-4, în play-off-ul Superligii

Farul Constanţa a fost învinsă fără drept de apel de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 4-1...

Tenis: Swiatek şi Sabalenka, în finala de la Madrid

Poloneza Iga Swiatek şi belarusa Arina Sabalenka, primele două jucătoare ale lumii, ca şi în 2023, se vor...

Mijlocaşul Phil Foden (Manchester City), cel mai bun jucător al anului în opinia Asociaţiei Jurnaliştilor de Fotbal

Mijlocaşul ofensiv Phil Foden, la masculin, şi atacantul Khadija 'Bunny' Shaw, la feminin, ambii de la Manchester City,...