Baschet: Mark Daigneault (Oklahoma City Thunder), antrenorul anului în NBA

Data:

Tânărul antrenor al echipei Oklahoma City Thunder, Mark Daigneault, a fost desemnat, duminică, „antrenorul anului de către liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), informează AFP, scrie Agerpres.

În vârstă de 39 de ani, Daigneault a încheiat al patrulea sezon la cârma lui Thunder, pe care a dus-o pe primul loc în clasamentul Conferinţei de Vest la finalul sezonului regular, cu 57 de victorii şi doar 25 înfrângeri, cu un efectiv tânăr cu o medie de vârstă de 25 de ani.

Oklahoma City Thunder s-a calificat pentru prima oară în play-off după 2020 şi se află la doar o victorie de semifinalele Conferinţei, conducând cu 3-0 în faţa formaţiei New Orleans Pelicans în primul tur.

Daigneault şi-a început cariera ca antrenor secund universitar la Holy Cross şi apoi la universitatea din Florida, înainte de a deveni antrenor principal al echipei Oklahoma City în G-League (liga de dezvoltare), iar apoi ca secund la Thunder în sezonul 2019-2020.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Novak Djokovic şi Alex De Minaur vor disputa finala turneului de la Beijing (ATP)

Jucătorii de tenis Novak Djokovic şi Alex De Minaur vor disputa finala turneului ATP 500 de la Beijing,...

Îmi pare rău de accidentarea lui Alex Scott, spune selecţionerul Angliei, Thomas Tuchel

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, Thomas Tuchel, a declarat că nu a existat niciun indiciu privind riscul...

Jurgen Klopp lucrează la reconstrucţia naţionalei Germaniei, însă rezultatele se lasă aşteptate

Selecţionerul Jurgen Klopp a părăsit, duminică, stadionul din Salonic înţelegând că o singură victorie în cele patru meciuri...

Carlos Alcaraz, primul finalist la Tokyo (ATP)

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, s-a calificat luni în finala turneului ATP 500 de la Tokyo,...