Auxerre a revenit după zece ani în Ligue 1; AS Saint-Etienne a retrogradat

Data:

AJ Auxerre a revenit în prima ligă franceză de fotbal după o pauză de zece ani, în urma victoriei reuşite în faţa formaţiei AS Saint-Etienne, cu scorul de 5-4, la loviturile de departajare, în deplasare, în manşa secundă a barajului pentru Ligue 1, potrivit Agerpres.

După 1-1 în tur, Auxerre, formaţie clasată pe locul al treilea în Ligue 2, a deschis scorul pe stadionul ”Geoffroy Guichard” prin Hamza Sakhi (51), dar ”verzii” au egalat prin Mahdi Camara (75).

În prelungiri, cele două echipe nu au reuşit să facă diferenţa, astfel că au ajuns la loviturile de departajare. Saint-Etienne, una dintre cele mai titrate echipe din Franţa (10 titluri), a executat prima, dar algerianul Ryad Boudebouz a ratat. Auxerre, antrenată de Jean Marc Furlan, a transformat toate cele cinci lovituri, prin Remy Dugimont, Jubal, Gaetan Perrin, Gaetan Charbonier şi Birama Toure. Pentru gazde au înscris din punctul cu var Arnaud Nordin, Miguel Trauco, Assane Diousse şi Denis Bouanga.

AS Saint-Etienne evolua fără întrerupere în Ligue 1 din 2005.

Imediat după finalul meciului spectatorii au pătruns pe teren şi au aruncat cu torţe, astfel că poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa.

Au promovat direct în Ligue 1 primele două clasate în eşalonul secund, Toulouse FC şi AC Ajaccio, în timp ce FC Metz şi Bordeaux sunt celelalte două echipe retrogradate în Ligue 2.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...