Auto: Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului pentru a patra oară

Data:

Septuplul campion naţional Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului pentru a patra oară în carieră, în timp ce noul lider provizoriu al campionatului este, în premieră, Norbert Maior, informează Federaţia Română de Automobilism Sportiv, scrie Agerpres.

La capătul celor 116 kilometri de concurs, Tempestini şi copilotul Sergiu Itu (Porsche 997 RGT) au fost cronometraţi cu un timp total de 01 h 04 min 45 sec 2/100, clujenii câştigând 6 din cele 9 probe speciale. Pe locul secund s-a clasat echipajul bulgar Martin Surilov/Zdravko Zdravkov (Citroen C2 Rally2), care s-a impus în două probe şi a venit la 15 sec 7/10 de câştigător, iar podiumul a fost completat de Andrei Gîrtofan/Doru Vraja (Skoda Fabia Rally2), la 01 min 20 sec 9/10.

Ultima probă a zilei, super speciala din jurul stadionului ”Nicolae Dobrin”, a fost câştigată de echipajul Mihai Manole/Marc Banca (Skoda Fabia Rally2)

„A fost un weekend incredibil, cu multe situaţii imprevizibile, o vreme care s-a jucat în permanenţă cu noi, dar până la urmă am făcut alegerile corecte şi am câştigat. Deja ne este gândul la următoarea etapă”, a spus Tempestini, care s-a mai impus la ediţiile din 2019, 2020 şi 2021, iar anul trecut a abandonat chiar în primii kilometri din Argeş.

Învingător în prima etapă, Sebastian Barbu, a abandonat chiar pe prima probă specială după o ieşire în decor, iar de această situaţie în clasament a profitat juniorul Norbert Maior, care, deşi a pilotat un model inferior, Peugeot 208 Rally4, a fost al patrulea în Argeş şi a ajuns la un total de 58 de puncte după două runde, astfel că devine primul lider provizoriu al campionatului în era modernă a raliurilor cu un model cu tracţiune faţă.

După Raliul Argeşului, podiumul Campionatului Naţional de Raliuri Betano este completat de Simone Tempestini, cu 49 de puncte, care a abandonat în Harghita, şi de Mihai Manole, cu 46 puncte. Sebastian Barbu este al patrulea, cu 45 de puncte.

„Suntem onoraţi să fim pe primul loc, ştim că este misiune imposibilă să rămânem aici, dar contează mult pentru moralul şi încrederea noastră în viitor”, a spus, la final, Maior, care în urmă cu numai o săptămână termina pe 2 în topul juniorilor la etapa europeană din Polonia.

Simone Tempestini, secondat de copilotul Sergiu Itu, şi-a adăugat şi victoria în campionatul dedicat exclusiv probelor de asfalt, în timp ce, alături de sora sa Francesca din postura de copilot, Maior şi-a adăugat şi victoria la 2 Roţi Motrice, dar şi la RC4.

La juniori, dar şi la cupa monomarcă 208 R2, victoria i-a revenit lui Cristian Şugar, care alături de Vlad Colceriu, a obţinut un spectaculos loc 7 la general cu un model Peugeot 208 R2.

Etapa a treia a sezonului va fi Raliul Maramureşului, pe 24 şi 25 iunie.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jaqueline Cristian s-a oprit în primul tur la Wimbledon

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a oprit în primul tur al turneului de Mare Şlem de la...

Fotbal feminin: Record de 600.000 de bilete vândute pentru EURO 2025

Peste 600.000 de bilete au fost deja vândute pentru Campionatul European de fotbal feminin din Elveţia, care va...

Patricia Ţig – Este mereu foarte frumos şi plăcut pentru mine să joc acasă

ucătoarea română de tenis Patricia Ţig (215 WTA) a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea participării...

FCSB a învins formaţia olandeză Utrecht cu 3-1, într-un meci amical

Echipa de fotbal FCSB a învins, marţi, într-un meci amical care a avut loc în cantonamentul pe care...