Auto: Instanţa a stabilit că fostul preşedinte al FIA, Max Mosley, s-a sinucis

Data:

Fostul preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), Max Mosley, decedat în 2021 la vârsta de 81 de ani, s-a sinucis după ce a aflat că nu mai are mult timp de trăit din cauza unui cancer, a declarat, marţi, responsabilul cu ancheta privind moartea acestuia, informează AFP, citat de Agerpres.

În cursul audierii în faţa instanţei londoneze, Fiona Wilcox, responsabilă cu determinarea cauzelor decesului, a explicat că a concluzionat sinuciderea cu o armă de foc, având drept factor declanşator limfomul de care suferea, un cancer care afectează sistemul imunitar.

„Am convingerea că Max Mosley nu ar fi recurs la un astfel de gest dacă nu era suferind în stadiu terminal, într-o stare jalnică şi invalid”, a declarat aceasta.

Mosley a fost diagnosticat în 2019 şi a încercat „toate variantele posibile de tratament”, dar fără efect, fiind plasat într-un centru de terapie paliativă.

Fost preşedinte al FIA din 1993 până în 2009, Mosley a dominat scena sportului automobilistic mondial timp de un sfert de secol.

Max Mosley a cedat şefia FIA lui Jean Todt în 2009, după ce s-a aflat în centrul unui scandal denumit „orgia nazistă”, după difuzarea unor fotografii şi imagini video de la o şedinţă de sado-masochism unde apărea alături de cinci tinere prostituate, vorbind în germană. Unele dintre tinere erau în uniforme de prizonier, altele în uniformă nazistă, în special din Luftwaffe.

În iulie 2008, acesta a obţinut despăgubiri de 76.000 de euro, reprezentând daune morale, de la publicaţia News of the World, la originea acestei dezvăluiri. Dar justiţia britanică a considerat că scenele cu pricina nu prezentau caracter nazist.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

[P]Cum pariezi pe naționala României la meciurile oficiale

Meciurile oficiale ale naționalei României, fie că vorbim de preliminarii, Nations League sau turnee finale, atrag mereu atenția...

Fotbal – CM 2026: Salah, incert pentru a debuta în meciul cu Australia

Atacantul şi căpitanul echipei Egiptului, Mohamed Salah, care a părăsit terenul din cauza unei accidentări în timpul ultimului...

Fotbal – CM 2026: Elveţia a meritat calificarea în optimi, consideră selecţionerul Murat Yakin

Elveţia a reuşit o victorie superb orchestrată în faţa Algeriei (scor 2-0), joi la Vancouver, pentru a se...

Fotbal – CM 2026: Ronaldo vede Spania ca pe o candidată la câştigarea titlului mondial

Cristiano Ronaldo consideră că selecţionata Spaniei este o "candidată la câştigarea Cupei Mondiale" şi a anticipat un meci...