Auto – F1: Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Arabiei Saudite

Data:

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull), campionul mondial en titre, a câştigat Marele Premiu al Arabiei Saudite, etapa a doua a Campionatului Mondial de Formula 1, desfăşurat sâmbătă seara, pe circuitul urban de la Jeddah, scrie Agerpres.

Triplul campion mondial a plecat din pole position şi a obţinut a 56-a victorie din carieră, a noua consecutivă, devansându-l în clasamentul final pe coechipierul său mexican Sergio Perez, ca şi un weekendul trecut, în Bahrain.

În ciuda scandalului care macină echipa Red Bull, legat de un managerul general Christian Horner, monoposturile sale şi-au confirmat rapiditatea pe circuitul saudit.

Monegascul Charles Leclerc (Ferrari), care a împărţit prima linie la start cu Verstappen, a completat podiumul, la aproape 20 de secunde de învingător. El a obţinut, totuşi, punctul pentru cel mai rapid tur al cursei, reuşit in extremis.

Tânărul său coechipier britanic Oliver Bearman, care l-a înlocuit pe spaniolul Carlos Sainz jr, operat vineri de apendicită, s-a clasat pe un excelent loc şapte, la debutul său în Formula 1. Bearman, care a plecat în cursă de pe locul 11, a devenit, la 18 ani, 10 luni şi o zi, al treilea cel mai tânăr pilot care participă la un Grand Prix de F1.

Australianul Oscar Piastri (McLaren) s-a clasat pe locul al patrulea, iar veteranul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) a fost al cincilea. Multiplul campion mondial Lewis Hamilton (Mercedes) s-a clasat pe locul 9.

Clasament
1. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) a parcurs 308,450 km în 1 h 20:43.273
2. Sergio Perez (Mexic/Red Bull), la 13.643
3. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari), la 18.639
4. Oscar Piastri (Australia/McLaren-Mercedes), la 32.007
5. Fernando Alonso (Spania/Aston Martin-Mercedes), la 35.759
6. George Russell (Marea Britanie/Mercedes), la 39.936
7. Oliver Bearman (Marea Britanie/Ferrari), la 42.679
8. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Mercedes), la 45.708
9. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes), la 47.391
10. Nico Hulkenberg (Germania/Haas-Ferrari), la 1:16.996
11. Alexander Albon (Thailanda/Williams-Mercedes), la 1:28.354
12. Kevin Magnussen (Danemarca/Haas-Ferrari), la 1:45.737
13. Esteban Ocon (Franţa/Alpine-Renault), la un tur
14. Yuki Tsunoda (Japonia/Racing Bulls-Red Bull), la un tur
15. Logan Sargeant (SUA/Williams-Mercedes), la un tur
16. Daniel Ricciardo (Australia/Racing Bulls-Red Bull), la un tur
17. Valtteri Bottas (Finlanda/Sauber-Ferrari), la un tur
18. Guanyu Zhou (China/Sauber-Ferrari), la un tur

Cel mai rapid tur: Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) – 1:31.632, în turul 50 (viteză medie 212,624 km/h)
Abandonuri:
Pierre Gasly (Fraţa/Alpine-Renault): cutia de viteze, în turul al doilea
Lance Stroll (Canada/Aston Martin-Mercedes): ieşire în decor în turul al şaselea

Clasamentul piloţilor:
1. Max Verstappen (Olanda) 51 puncte
2. Sergio Pérez (Mexic) 36
3. Charles Leclerc (Monaco) 28
4. George Russell (Marea Britanie) 18
5. Oscar Piastri (Australia) 16
6. Carlos Sainz Jr (Spania) 15
7. Fernando Alonso (Spania) 12
8. Lando Norris (Marea Britanie) 12
9. Lewis Hamilton (Marea Britanie) 8
10. Oliver Bearman (Marea Britanie) 6
11. Nico Hulkenberg (Germania) 1
12. Lance Stroll (Canada) 1

Clasamentul constructorilor:
1. Red Bull 87 puncte
2. Ferrari 49
3. McLaren-Mercedes 28
4. Mercedes 26
5. Aston Martin-Mercedes 13
6. Haas-Ferrari 1
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...