ATP a dat undă verde turneelor britanice care prefaţează Grand Slam-ul de la Wimbledon

Data:

Turneele de tenis pe iarbă din Marea Britanie, care prefaţează Grand Slam-ul de la Wimbledon, se vor derula conform programării cu punctele aferente pentru clasamente, în pofida interdicţiei pentru jucătorii din Rusia şi Belarus, a anunţat Asociaţia jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), citată de Reuters, potrivit Agerpres.

Consiliul ATP a precizat că nu a luat încă o decizie în privinţa organizatorilor turneului de la Wimbledon, care au interzis în premieră, luna trecută, participarea jucătorilor ruşi şi belaruşi.

Interdicţia survine ca urmare a invaziei Rusiei din Ucraina, pe care Moscova o descrie ca pe ”o operaţie militară specială”, în timp ce Belarus a avut un rol cheie în zona agresiunii.

Turneele pregătitoare britanice sunt organizate de Lawn Tennis Assoociation (LTA), care a aderat la poziţia organizatorilor de la Wimbledon, All England Lawn Tennis Club (AELTC), de a interzice participarea jucătorilor din Rusia şi Belarus la evenimentele sale.

ATP a precizat într-un comunicat, după consultări cu Consiliul Jucătorilor şi Consiliul Turneelor, că turneele de la Queen’s şi Eastbourne se vor desfăşura normal, cu acordarea integrală a punctelor pentru clasamente.

”Decizia LTA de a interzice sportivii ruşi şi belaruşi este totuşi contrară regulilor ATP şi subminează capacitatea pentru jucătorii de orice naţionalitate să participe la turnee pe bază de merit şi fără discriminare, un principiu fundamental al circuitului ATP. Sancţiunile legate de violarea regulilor ATP de către LTA vor fi acum evaluate separat sub guvernanţa ATP. Răspunsul ATP privind decizia organizatorilor de la Wimbledon rămâne în curs de revizuire, alte detalii urmând să fie comunicate ulterior”, se arată într-un comunicat al ATP.

Interdicţia britanicilor privează un jucător ca Daniil Medvedev, numărul doi mondial, să participe la Wimbledon (27 iunie-10 iulie).

În aprilie, atât WTA cât şi ATP au denunţat deciziile AELTC şi LTA ca ”discriminatorii”, iar şeful circuitului feminin, Steve Simon, a promis ”reacţii puternice” şi nu a exclus ”amenzi şi sancţiuni pentru turnee”.

Jucători de top, ca Novak Djokovic şi Rafael Nadal, au calificat decizia organizatorilor britanici ca nedreaptă.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal feminin: CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, învingătoare în derby-ul cu Dunărea Brăila

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a învins-o pe HC Dunărea Brăila cu scorul de 27-24 (13-11), joi, pe teren...

Gabriel Toncean, reales în fruntea Federaţiei Balcanice de Culturism şi Fitness

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Gabriel Toncean, a fost reales, joi, la Santa Susana (Spania), preşedinte al Federaţiei...

Fotbal: Parma, din nou în Serie A

Parma, echipa fotbaliştilor români Dennis Man şi Valentin Mihăilă, şi-a asigurat miercuri promovarea în Serie A, prima divizie...

Fotbal: Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern

Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern Munchen şi va rămâne selecţionerul Austriei după Campionatul European de fotbal...