Atletism: „Trei zile de coşmar” pentru ucraineanca Iaroslava Mahucih, înainte de sosirea la Belgrad

Data:

Săritoarea în înălţime ucraineană Iaroslava Mahucih a povestit, joi, pe site-ul Federaţiei europene de atletism periplul său de „trei zile” şi „coşmarul” îndurat pentru a părăsi ţara sa, invadată de Rusia, pentru a se deplasa la Belgrad în vederea Campionatelor Mondiale în sală, informează AFP, potrivit Agerpres.

Vicecampioana mondială, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo, face parte dintre cele şase atlete ucrainene prezente în Serbia. Ruşii şi belaruşii au fost excluşi de Federaţia internaţională din toate competiţiile după debutul operaţiunilor armatei ruse în Ucraina.

„După ore de panică totală, am părăsit oraşul Dnipro în urmă cu trei săptămâni, după declanşarea conflictului, şi ne-am instalat într-o mică localitate din apropiere. Nimeni nu s-a gândit să se mai antreneze pentru că eram obligaţi să petrecem zile în adăposturi”, a declarat sportiva pentru site-ul European Athletics.

„Apoi, am avut nevoie de trei zile pentru a ajunge aici, o călătorie stresantă. Sute de apeluri telefonice, numeroase schimbări de direcţie, explozii, incendii şi sirene de raid aerian. Aş vrea să cred că este doar un coşmar, dar este realitatea din ţara mea. Este realitatea războiului”, a adăugat ea.

Preşedintele Federaţiei internaţionale de atletism, Sebastian Coe, a afirmat joi că nu se aşteaptă la manifestaţii la Belgrad din partea publicului, în ciuda legăturilor strânse dintre Rusia şi Serbia şi unde numeroşi cetăţeni îl susţin deschis pe Vladimir Putin în decizia sa de a invada Ucraina.

Belgrad găzduieşte în perioada 18-20 martie Campionatele Mondiale de atletism în sală.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Anglia a lăsat în urmă dezamăgirea de la Cupa Mondială şi a mers mai departe (Thomas Tuchel)

Anglia a trecut peste dezamăgirea din semifinalele Cupei Mondiale din America de Nord şi a făcut un pas...

Edward Iordănescu – Ieşirea de pe scenă a lui Ronaldo e tristă, pentru Messi finalul e aproape perfect

Fostul selecţioner al echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, susţine, într-o postare pe un site de socializare, că...

MotoGP introduce o sesiune de calificări separată pentru cursele de sprint

Weekendurile de MotoGP se vor schimba începând cu sezonul viitor, odată cu introducerea unei sesiuni de calificări separate...

Antrenorul Mikel Arteta şi-a prelungit contractul cu Arsenal

Antrenorul echipei de fotbal Arsenal Londra, Mikel Arteta, care în sezonul trecut a condus clubul spre primul său...