Atalanta a umilit-o pe Juventus (4-0), la Torino, în campionatul Italiei

Data:

Echipa Atalanta Bergamo a învins fără drept de apel în deplasare formaţia Juventu Torino, cu scorul de 4-0, duminică seara, în derby-ul etapei a 28-a a campionatului de fotbal al Italiei.

Oaspeţii au condus cu 1-0 la pauză, în urma unui penalty transformat de Mateo Retegui, iar apoi au mai marcat de trei ori pe parcursul reprizei secunde, prin Marten de Roon (46), Davide Zappacosta (66) şi Ademola Lookman (77).

Graţie acestui succes, Atalanta şi-a consolidat poziţia a treia în clasament, distanţându-se la şase puncte de Juventus, ocupanta locului al patrulea.

Juventus a suferit cu această ocazie primul eşec pe teren propriu cu cel puţin patru goluri încasate, începând din 1967.

Tot duminică, echipa SSC Napoli (locul 2) s-a impus la limită pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Fiorentina, revenind la un punct de liderul Inter Milano, care a învins greu sâmbătă, cu 3-2, „lanterna roşie” Monza, care a condus cu 2-0 pe San Siro.

AS Roma şi-a continuat parcursul fără greşeală din ultima perioadă, obţinând a cincea sa victorie consecutivă, 1-0 cu Empoli, graţie unui gol înscris după doar 22 de secunde de joc, de Matias Soule. Gruparea „giallorossa”, antrenată de Claudio Ranieri, nu a mai pierdut de 12 meciuri şi a urcat pe locul al şaptelea în Serie A, cea mai bună clasare a sa de la debutul sezonului.

Rezultate:
Vineri
Cagliari – Genoa 1-1
Au marcat: Viola (18), respectiv Cornet (47).
Atacantul Florinel Coman (Cagliari) a fost schimbat după 31 de minute, iar mijlocaşul Răzvan Marin (Cagliari) a rămas pe banca de rezerve.

Sâmbătă
Como – Venezia 1-1
Au marcat: Ikone (49), respectiv Gytkjaer (90+5 – penalty).
Portarul Ionuţ Radu a fost integralist la Venezia.

Parma – Torino FC 2-2
Au marcat: Mateo Pellegrino (60, 82), respectiv Elmas (19), Che Adams (72).
Dennis Man a fost rezervă la Parma, fiind introdus în joc de antrenorul Cristian Chivu în minutul 76.

Lecce – AC Milan 2-3
Au marcat: Krstovic (7, 59), respectiv Gallo (68 – autogol), Pulisic (73 – penalty, 81).
Atacantul Rareş Burnete a fost rezervă neutilizată la Lecce.

Inter Milano – Monza 3-2
Au marcat: Arnautovic (45+1), Hakan Calhanoglu (64), Kyriakopoulos (77 – autogol), respectiv Samuele Birindelli (32), Keita Balde (44).

Duminică
Hellas Verona – Bologna 1-2
Au marcat: Mosquera (80), respectiv Odgaard (40), Cambiaghi (78).

SSC Napoli – Fiorentina 2-1
Au marcat: Romelu Lukaku (26), Raspadori (60), respectiv Albert Gudmundsson (66).

Empoli – AS Roma 0-1
A marcat: Soule (1)

Juventus Torino – Atalanta 0-4
Au marcat: Retegui (29 – penalty), De Roon (46), Zappacosta (66), Lookman (77).

Luni se dispută partida Lazio Roma – Udinese.

Clasament:
1. Inter Milano 61 puncte
2. SSC Napoli 60
3. Atalanta Bergamo 58
4. Juventus Torino 52
5. Lazio Roma 50
6. Bologna 50
7. AS Roma 46
8. Fiorentina 45

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jaqueline Cristian s-a oprit în primul tur la Wimbledon

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a oprit în primul tur al turneului de Mare Şlem de la...

Fotbal feminin: Record de 600.000 de bilete vândute pentru EURO 2025

Peste 600.000 de bilete au fost deja vândute pentru Campionatul European de fotbal feminin din Elveţia, care va...

Patricia Ţig – Este mereu foarte frumos şi plăcut pentru mine să joc acasă

ucătoarea română de tenis Patricia Ţig (215 WTA) a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea participării...

FCSB a învins formaţia olandeză Utrecht cu 3-1, într-un meci amical

Echipa de fotbal FCSB a învins, marţi, într-un meci amical care a avut loc în cantonamentul pe care...