Asociaţia Suporterilor Timişoreni-Druckeria a lansat petiţia „Respect pentru sportul timişorean-Vrem stadion! Vrem polivalenta!”

Data:

Asociaţia Suporterilor Timişoreni Druckeria a lansat, marţi, petiţia online „Respect pentru sportul timişorean – Vrem stadion! Vrem polivalentă!”, după ce Stadionul „Dan Pantinişanu” a rămas fără nocturnă, luna trecută, şi a fost închis definitiv, fiind în avansată stare de degradare, potrivit Agerpres.

Suporterii sportive timişoreni arată într-o postare pe pagina oficială că Timişoara a rămas la coada investiţiilor autorităţilor în sport, de mai bine de 30 de ani. Ei spun că în afara unor iniţiative private care au încercat să redea gloria de altădată, pe care Timişoara sportivă o avea, sprijinul autorităţilor – manifestat prin susţinere financiară sau investiţii în infrastructură – a fost aproape inexistent.

„Situaţia actuală a bazelor sportive, a stadioanelor şi a sălilor de sport din Timişoara este dezastruoasă. În mare parte, moşteniri ale epocii comuniste, în unele locuri cu cârpeli, facilităţile puse la dispoziţie de către statul român nu asigură climatul propice practicării sportului de masă sau de performanţă. Un oraş întreg pretinde rezultate notabile, care amintesc de performanţele sportive ale echipelor de odinioară ale Timişoarei, însă oferă mult prea puţin în schimb”, transmite Druckeria.

Ei menţionează că în societatea civilă şi între iubitorii de sport din Timişoara există foarte multă frustrare şi tensiune pe această temă, după ani de zile de „frecuşuri politice, războaie surde şi orgolii nestăvilite”, care au dus la situaţia în care echipe care fac investiţii private mari nu au unde să se antreneze sau să participe în competiţiile naţionale ori internaţionale oficiale.

„E notoriu cazul echipei de rugby, care a pierdut la ‘masa verde’ un meci internaţional deoarece instalaţia de încălzire a gazonului de la ‘Dan Păltinişanu’ nu funcţiona în realitate, ci doar pe hârtie. Recent, un club de fotbal din Timişoara (Politehnica) a pierdut, tot ‘la masa verde’, un joc de campionat deoarece instalaţia de nocturnă a cedat de două ori în jumătate de oră. Se cunoaşte, de asemenea, problema echipelor care practică sporturi în sală şi sunt nevoite de multe ori să împartă poziţiile de antrenament şi să îşi planifice cu atenţie jocurile în bătrâna sală Olimpia, astfel încât să nu se suprapună”, arată Druckeria.

Asociaţia subliniază că „toate aceste lucruri trebuie să se schimbe, iar Timişoara şi timişorenii vor respect”.

„Avem nevoie de investiţii masive şi urgente, din toate sursele posibile. Privim de mult prea mult timp cum alte oraşe, fără tradiţia Timişoarei în sport, îşi construiesc stadioane, săli, bazine de înot, patinoare şi multe alte facilităţi sportive. În tot acest timp, la noi nu se poate. (…)”, spun suporterii Druckeria.

Petiţia conţine cinci cerinţe principale, respectiv: acord politic consistent, nu doar de faţadă, între toţi actorii politici din Timişoara şi Timiş, pentru susţinerea proiectelor sportive ale regiunii; lobby susţinut şi asumat din partea tuturor parlamentarilor de Timiş pentru implementarea proiectelor de infrastructură sportivă mare, care beneficiază de finanţare din bugetul de stat; declararea noului stadion al Timişoarei ca obiectiv prioritar de interes maxim, despre acest proiect vorbindu-se de mai bine de 20 de ani; susţinere sporită, eficientă, transparentă şi legală, din partea autorităţilor locale şi judeţene, pentru sectorul sportiv juvenil, întrucât sumele oferite în prezent „sunt ridicole” în raport cu necesităţile unui club sportiv profesionist; susţinere publică, asumată şi constantă din partea autorităţilor pentru cluburile sportive care încearcă să facă performanţă, indiferent de sport.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lucas Hernandez (PSG), în lotul echipei pentru meciul cu RB Salzburg, din Liga Campionilor

Fundaşul internaţional al lui PSG Lucas Hernandez, care a suferit o ruptură de ligamente încrucişate la genunchiul stâng...

Pulisic (AC Milan), accidentat, indisponibil pentru următoarele două partide

AC Milan nu se va mai putea baza pe internaţionalul american Christian Pulisic, accidentat la gambă, cel puţin...

NHL – Gazdele au obţinut o singură victorie din şapte meciuri

Dallas Stars este singura echipă care a câştigat duminică pe propriul patinoar din şapte meciuri desfăşurate în liga...

NBA – Wembanyama, decisiv pentru San Antonio Spurs

Francezul Victor Wembanyama a fost decisiv pe finalul meciului pentru San Antonio Spurs, înscriind ultimele şapte puncte ale...