Asociaţia Ligilor Europene a criticat reformele prevăzute de UEFA începând din 2024

Data:

Asociaţia Ligilor Europene de fotbal a criticat reformele prevăzute de UEFA pentru Liga Campionilor începând din 2024, mai ales creşterea numărului de meciuri şi propunerea de a acorda două locuri echipelor pe baza rezultatelor lor istorice, transmite DPA, potrivit Agerpres.

„Ligile sunt coloana vertebrală a fotbalului european”, a declarat vineri Claus Thomsen, preşedintele Asociaţiei Ligilor Europene, într-o conferinţă de presă.

UEFA a prevăzut deja schimbări importante în Liga Campionilor, începând cu ediţia 2024-2025.

Printre cele mai importante modificări, anunţate deja, se numără creşterea numărului de echipe, de la 32 la 36, renunţarea la actualul format cu grupe şi implementarea unui nou format tip campionat, cu toate cluburile figurând într-un singur clasament. Toate echipele urmează să se înfrunte între ele, cu o fază iniţială de 10 etape, la capătul căreia primele clasate se vor califica direct în optimile de finală, în timp ce formaţiile de pe locurile 9-24 vor participa la un play-off pentru accederea în optimi.

Claus Thomsen a comentat creşterea numărului de echipe şi de meciuri: „O astfel de creştere va afecta marea majoritate a cluburilor şi va ajuta doar câteva.”

În plus, numai „criteriile sportive” luate acum în calcul ar trebui să asigure accesul la Liga Campionilor şi nu performanţele din trecut. „Aceasta este inima şi sufletul fotbalului. De aceea fanii sunt încântaţi de fotbal în fiecare weekend”, a spus Thomsen.

Din 2024, mai multe locuri în Liga Campionilor ar urma să fie rezervate echipelor cu cele mai mari coeficiente UEFA, care nu au reuşit să se califice în această competiţie pe baza poziţiei din campionat. Aceasta este o plasă de siguranţă pentru cluburile mari care au avut un sezon slab.

Potrivit cotidianului The Times, UEFA doreşte organizarea unui turneu Final Four în Liga Campionilor la fotbal, începând din sezonul 2024-2025, prin care să fie stabilită noua campioană europeană. Conform publicaţiei britanice, cele patru echipe participante la turneul respectiv ar urma să se înfrunte în semifinale cu partide unice, organizate în acelaşi loc în care va avea loc şi finala.

UEFA a experimentat un format asemănător cu ocazia ediţiei 2019-2020 a Ligii Campionilor, a cărei câştigătoare a fost stabilită în urma unui turneu final desfăşurat la Lisabona, din cauza pandemiei de coronavirus.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal masculin: CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint

CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint în Liga Naţională de handbal masculin, după ce a învins-o pe...

Canotaj: Bronz pentru România la Europene, în proba de 8+1 masculin

Echipajul de 8+1 masculin al României a cucerit medaliile de bronz, sâmbătă, la Campionatele Europene de canotaj de...

Tenis: Tsitsipas, out din primul tur la Madrid

Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas, nr.7 mondial, câştigător al titlului la Monte Carlo şi finalist la Barcelona,...

Tenis: Jannik Sinner a debutat cu dreptul la Madrid

Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, principalul favorit, a debutat cu o victorie la turneul ATP Masters 1.000...