Arsenal l-a pierdut pentru restul sezonului pe Havertz

Data:

Clubul englez de fotbal Arsenal Londra nu va mai putea conta pe atacantul german Kai Havertz pentru restul sezonului, din cauza unei accidentări la muşchii ischiogambieri, scrie EFE, care citează portalul The Athletic.

Conform sursei, germanul s-a accidentat în timpul unui antrenament efectuat în aceste zile la Dubai, unde Arsenal s-a deplasat pentru un stagiu de pregătire, profitând de pauza după eliminarea sa din Cupa Angliei şi nefiind nevoită să joace în play-off-ul pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor.

Havertz, care nu ştie dacă va avea nevoie sau nu de o intervenţie chirurgicală, va rata ultimele patru luni rămase din acest sezon şi nu o va putea ajuta pe Arsenal în lupta pentru titlu şi pentru Liga Campionilor.

Arsenal va avea mari probleme în atac, din cauza accidentărilor anterioare ale lui Gabriel Jesus, Bukayo Saka şi Gabriel Martinelli.

În acest sezon, Havertz a disputat 34 de meciuri, a marcat 15 goluri şi a oferit cinci pase decisive.

Cum mercato de iarnă s-a închis, antrenorul Mikel Arteta, care a încercat în ultimul moment să-l convingă pe Ollie Watkins (Aston Villa) să semneze pentru Arsenal, rămâne la dispoziţie cu Raheem Sterling şi Leandro Trossard ca jucători de atac, în aşteptarea revenirilor lui Saka şi Martinelli, care nu sunt nici ei atacanţi centrali.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...