Argentina a învins Polonia cu 2-0 şi a câştigat Grupa C, la Cupa Mondială. Messi a ratat un penalty

Data:

Selecţionata Argentinei a câştigat Grupa C a Cupei Mondiale din Qatar, după ce a învins formaţia Poloniei cu scorul de 2-0 (0-0), pe Stadium 974 din Doha, anunță Agerpres.

Argentina a obţinut o calificare meritată, prin golurile marcate de Alexis Mac Allister (47) şi Julian Alvarez (68), mai ştergând din impresia lăsată la meciul de pomină cu Arabia Saudită (1-2)

Selecţionata Albiceleste a făcut un meci foarte bun, chiar şi cu un Messi mai şters, care a ratat un penalty, statistica arătând o dominare cvasitotală a sud-americanilor, cu o posesie de 64%-25% (11% in contest), 24-3 şuturi la poartă şi 13-0 la cele pe poartă.

Polonia a fost salvată doar de evoluţia saudiţilor, care au rezistat eroic în faţa Mexicului.

Messi a fost cel c are a finalista primele acţiuni ale dublei campioane mondiale, dar Szczesny a respins şuturile sale (7, 10). Acuna a trimis puţin pe lângă poartă (17, 28), Fernandez (35) a fost şi el imprecis. Szczecny a fost de departe cel mai bun om al Poloniei, respingând cornerul executat cu efect de Di Maria (33) şi şuturile lui Alvarez (36, 43) sau Di Maria (44).

În min. 37, Szczesny a avut o ieşire mai puţin inspirată şi l-a lovit pe Messi la un duel aerian, astfel că Argentina a primit penalty, după consultarea arbitrajului video. Însă Messi a executat slab, la semiînălţime, iar Szczesny a apărat (39). A fost al doilea penalty apărat de goalkeeper-ul lui Juventus la Mondialul din Qatar, după cel din meciul cu Arabia Saudită (Salem Aldawsari).

Campioana Americii de Sud a început excelent repriza secundă, iar Mac Allister a înscris cu un şut din centrul careului, la centrarea lui Molina (47).

Acelaşi Mac Allister a fost aproape de dublă (61), dar şutul său din careu a fost prins de Szczesny.

Julian Alvarez a dublat avantajul echipei antrenate de Lionel Scaloni (68), cu un şut la colţul lung, după o pasă primită de la Enzo Fernandez.

Argentina a mai avut ocazii prin Messi (71), a cărui reluare din mijlocul careului a fost respinsă de portar, Alvarez (73), şut în plasa laterală, dar mai ales prin Lautaro Martinez (86), care a trimis pe lângă poartă singur cu Szczesny, şi Tagliafico (90+2), cu lob peste portar, dar Kiwior a salvat Polonia de la eliminare, respingând din faţa porţii goale.

Polonia a ajuns rareori în jumătatea adversă, singura sa ocazie fiind o lovitură de cap a lui Glik (50), care a trecut pe lângă poartă.

Polonia, care nu primise gol de trei meciuri la Cupa Mondială, va juca în optimile de finală contra campioanei mondiale Franţa, câştigătoarea Grupa D, pe 4 decembrie (Al Thumama Stadium – Doha, 17:00).

Argentina va înfrunta a doua clasată din Grupa D, Australia, pe 3 decembrie (Ahmad Bin Ali Stadium – Ar-Rayyan, 21:00).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liga Campionilor: Haaland se vede „departe” de Messi şi Cristiano Ronaldo

Prolificul marcator Erling Haaland s-a considerat "departe" de nivelul atins de legendele vii Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo,...

Paolo Dybala (AS Roma) va lipsi o lună din cauza unei accidentări

Paulo Dybala, jucătorul lui AS Roma, va fi indisponibil timp de o lună, după ce a suferit o...

Kevin De Bruyne a anunţat că a început recuperarea după operaţia la coapsa dreaptă

Kevin De Bruyne a confirmat luni pe reţelele de socializare că a început recuperarea după operaţia la bicepsul...

Preşedintele FIFA salută prezenţa femeilor la un meci din Iran

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a salutat prezenţa femeilor şi fetelor la un meci de fotbal din Cupa Hazfi,...