Antrenorul Alan Pardew pleacă de la ŢSKA Sofia, invocând comportamentul rasist al suporterilor clubului bulgar

Data:

Antrenorul englez Alan Pardew a decis să părăsească postul de antrenor al echipei ŢSKA Sofia, invocând „indignarea” sa faţă de comportamentul rasist al unora dintre suporteri faţă de jucătorii de culoare ai clubului bulgar, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Din păcate, s-a terminat pentru mine aici”, a explicat Pardew (60 de ani), într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al clubului ŢSKA. „Evenimentele care s-au produs înainte şi după meciul cu Botev Plovdiv nu sunt acceptabile pentru mine”, adăugat el.

Cu ocazia partidei respective, disputată pe 19 mai şi încheiată la egalitate (0-0), suporterii lui ŢSKA Sofia au aruncat cu banane şi sticle de apă în direcţia propriilor jucători, i-au huduit şi le-au interzis accesul la vestiare.

Alan Pardew, fostul antrenor ale echipelor Newcastle, West Ham United şi Crystal Palace, a regretat totodată insuficienţa infrastructurilor clubului ŢSKA Sofia, la care a lucrat începând din noiembrie 2020.

Fotbalul bulgar a fost teatrul mai multor incidente rasiste. În octombrie 2019, meciul din preliminariile EURO 2020 dintre Bulgaria şi Anglia a fost întrerupt de două ori, după ce jucătorii englezi de culoare au fost vizaţi de insulte rasiste venite din tribune.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...