Andrei Burcă: Doare, dar sper să fi învăţat ceva din această experienţă

Data:

Fundaşul Andrei Burcă s-a arătat afectat de retrogradarea naţionalei de fotbal a României în Liga C a Ligii Naţiunilor, chiar dacă a câştigat ultima partidă cu scorul de 4-1 în faţa Bosniei-Herţegovina, afirmând că şi-ar dori ca această experienţă să fie folositoare în viitor, potrivit Agerpres.

„Am reuşit să câştigăm, să facem un joc bun în această seară. Din păcate, am retrogradat, îmi e greu să îmi găsesc cuvintele pentru că suntem supăraţi. În această seară am respectat tot, tactica, tot ceea ce ne-am propus, ne-a ieşit jocul şi am reuşit să câştigăm. Doare pentru că în Bosnia nu meritam să pierdem, dar am avut şi acele două partide cu Muntenegru, care ar trebui să ne dea de gândit. Sper să fi învăţat ceva din această experienţă şi pe viitor să facem mai multe lucruri pentru echipa naţională”, a declarat Burcă.

Jucătorul legitimat la CFR Cluj este convins că România are şanse mari de calificare al EURO 2024, indiferent de adversar, dacă se va prezenta în preliminarii aşa cum a făcut-o la ultimele două partide din Liga Naţiunilor.

„România ar trebui să fie pe un trend ascendent, am făcut un meci bun în Finlanda, azi am reuşit să câştigăm şi să facem un meci foarte bun împotriva celui mai bun adversar din grupă şi de acum să o ţinem aşa, să nu mai scădem ritmul, pentru că este foarte important să ne găsim o identitate şi să construim o bază, o fundaţie a echipei naţionale. Accederea la EURO este ceea ce ne dorim toţi, să vedem tragerea la sorţi, dar sunt convins că dacă ne vom prezenta aşa cum am făcut-o la ultimele două meciuri avem şansă împotriva oricărui adversar”, a mai spus Burcă.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...