Ana-Maria Popescu: „Sunt mândră de proiectul Sporturi şi Jocuri, e primul la care lucrez în echipa COSR”

Data:

Fosta campioană olimpică la scrimă Ana-Maria Popescu a declarat că este mândră de proiectul „Sporturi şi jocuri”, lansat la o şcoală din Capitală, fiind primul la care lucrează de la cooptarea sa în echipa Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, potrivit Agerpres.

„Dacă e vorba de copii şi e linişte, sigur e o problemă. Dar acum e bine, e gălăgie, ţine şi vremea cu noi, e totul în regulă şi mă bucur din suflet că am reuşit să lansăm acest proiect ‘Sporturi şi jocuri’. El este de fapt un opţional de educaţie fizică şi sport dedicat claselor primare şi e inspirat din proiectul ‘Sportul se joacă’. Pentru mine, trebuie că recunosc, obiectivul este destul de jos… adică dacă aceşti copii ies din program cu, eu ştiu, diferenţa dintre lupte şi judo, deja suntem pe plus. Eu 25 de ani m-am jucat. E adevărat, m-am lăsat de cel mai frumos joc, dar azi de aici îmi iau energia. Sunt mândră pentru că este primul proiect pentru care am lucrat în echipa Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Totodată e cel mai frumos mod în care puteam să celebrăm începutul ‘Lunii Olimpice'”, a spus Ana-Maria Popescu.

„Ne plângem toţi că nu mai au exemple cei mici, dar în acest proiect, în cadrul fiecărui modul, îmi doresc să aduc câte un campion adevărat. El să le vorbească despre cât de dificil e drumul până la ajunge un campion şi aşa mai departe. Dacă un singur copil din cele câteva sute care sunt aici îşi va seta un obiectiv în sport şi va munci pentru visul lui, atunci eu cred că ne-am făcut datoria”, a adăugat fosta scrimeră care după retragerea din activitate ocupă postul de consilier al preşedintelui COSR, Mihai Covaliu.

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a lansat, luni, proiectul „Sporturi şi Jocuri” în cadrul unui eveniment la care au participat aproximativ 300 de copii de la şcoala primară din cadrul Liceului Teoretic „Dante Aligheri” din Bucureşti.

Proiectul are ca scop alfabetizarea copiilor în limbajul sporturilor olimpice, creşterea interesului pentru practicarea activităţii sportive şi promovarea valorilor olimpice în rândul copiilor. Şcolarii au învăţat elemente de bază din 12 discipline sportive: atletism, handbal, tenis, lupte, canotaj, scrimă, schi biatlon, baschet, tenis de masă, tir sportiv, judo şi gimnastică.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal feminin: CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, învingătoare în derby-ul cu Dunărea Brăila

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a învins-o pe HC Dunărea Brăila cu scorul de 27-24 (13-11), joi, pe teren...

Gabriel Toncean, reales în fruntea Federaţiei Balcanice de Culturism şi Fitness

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Gabriel Toncean, a fost reales, joi, la Santa Susana (Spania), preşedinte al Federaţiei...

Fotbal: Parma, din nou în Serie A

Parma, echipa fotbaliştilor români Dennis Man şi Valentin Mihăilă, şi-a asigurat miercuri promovarea în Serie A, prima divizie...

Fotbal: Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern

Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern Munchen şi va rămâne selecţionerul Austriei după Campionatul European de fotbal...