Aleksandr Dolgopolov: „Organizatorilor turneului de la Roland Garros le lipseşte curajul”

Data:

Fostul jucător ucrainean de tenis Aleksandr Dolgopolov a declarat luni, într-un interviu acordat postului RTL, că organizatorilor turneului de la Roland Garros „le lipseşte curajul” prin faptul că le permit jucătorilor ruşi să participe la turneul de Mare Şlem şi a făcut apel la „excluderea Rusiei” din lumea tenisului, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Federaţia franceză de tenis (FFT) a indicat, miercurea trecută, că turneul de la Roland Garros (22 mai-5 iunie) nu va fi închis pentru jucătorii ruşi, între care numărul doi mondial Daniil Medvedev, şi belaruşi.

„Organizatorilor le lipseşte curajul, ei nu vor să-şi asume eventuale consecinţe. Nu este suficient să spui că eşti împotriva războiului. Este un război împotriva naţiunii noastre, care afectează civili”, a declarat ucraineanul în vârstă de 33 de ani, revenit la Kiev la jumătatea lunii martie pentru a lupta pentru apărarea ţării.

Dolgopolov, câştigător a trei turnee din circuitul ATP, s-a declarat foarte afectat de situaţia de Ucraina pentru a se gândi la turneul parizian. „Să-mi fac probleme pentru Roland Garros astăzi este o glumă. Nimic nu este mai important decât viaţa oamenilor”, a adăugat el.

„Noi impunem o strictă neutralitate jucătorilor ruşi, belaruşi. Rămânem fideli principiului tuturor ministerelor Sportului din Uniunea Europeană şi din toate ţările cheie”, a afirmat, săptămâna trecută, directoarea generală a FFT, Amelie Oudea-Castera.

„Nu sancţionăm un sportiv individual decât dacă este selecţionat de ţara sa. Acesta este cadrul, îl respectăm”, a spus, la rândul său, preşedintele FFT, Gilles Moretton.

În afara organizatorilor de la Roland Garros, Aleksandr Dolgopolov a criticat şi responsabilii tenisului mondial.

„Eu am mai spus, ATP are o poziţie foarte laşă astăzi. Eu cred că lumea tenisului ia decizii care duc lipsă de curaj. Rusia trebuie să fie exclusă din tot ceea ce este gestionat de lumea liberă. Pentru că să spui ‘sunt împotriva războiului’, este total insuficient. Sportivii lor trebuie să condamne guvernul lor, să recunoască că este vorba de crime în masă”, a adăugat acesta.

Fostul jucător ucrainean a invitat, de asemenea, jucătorii ruşi să se desolidarizeze de guvernul lor şi să-şi afirme cu fermitate opoziţia faţă de război.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Klopp va lucra ca analist al canalului Magenta TV la CM 2026

Germanul Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, va fi analistul canalului Magenta TV în timpul Cupei Mondiale...

Kylian Mbappe, forfait pentru meciul Franţei cu Azerbaidjan (FFF)

Căpitanul echipei Franţei, Kylian Mbappe, a declarat forfait pentru meciul cu Azerbaidjan din deplasare, din cadrul preliminariilor Cupei...

Şantajiştii familiei Schumacher, din nou pe banca acuzaţilor

Cei trei bărbaţi, condamnaţi în februarie anul trecut pentru tentativă de extorcare a familiei legendei germane a Formulei...

Auto-moto: Raliul Dakar 2026 va avea două etape maraton

Raliul Dakar din 2026 va reveni pentru a şaptea oară consecutiv pe dunele din Arabia Saudită, într-o ediţie...