Al-Nassr i-a propus un contract pe trei ani lui Cristiano Ronaldo

Data:

Clubul de fotbal Al-Nassr din Arabia Saudită i-a propus un contract pe trei ani atacantului portughez Cristiano Ronaldo, în valoare totală de 225 milioane de dolari, anunţă cotidianul AS, citat de Agerpres.

Conform publicaţiei sportive spaniole, Al-Nassr este dispus să-i achite un salariu anual de 75 de milioane de euro starului lusitan, în vârstă de 37 de ani, liber după ce şi-a reziliat recent contractul cu Manchester United.

Clubul saudit a mai încercat să-l recruteze pe Cristiano Ronaldo şi în vara acestui an, dar negocierile nu s-au concretizat la momentul respectiv.

Oferta iniţială făcută de Al-Nasrr era însă mai bună, arabii fiind dispuşi atunci să-i plătească portughezului 250 de milioane de euro pentru două sezoane, plus 30 de milioane pentru transferul său de la Manchester United şi 20 de milioane pentru agenţii care intermediau tranzacţia, în total 300 de milioane de euro, adaugă AS.

Scăderea valorii de piaţă a lui Cristiano Ronaldo a redus şi oferta celor de la Al-Nassr, însă dacă va accepta să meargă în Arabia Saudită portughezul ar încasa un salariu aproape triplu faţă de cel primit până acum la Manchester United.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...